Primarul din Baia Mare, cercetat de ANI. Edilul se apără: Există justificări

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat luni, în urma comunicatului remis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) referitor la existenţa unei diferenţe nejustificate de 2,7 milioane lei între averea dobândită şi veniturile realizate de edil că nu are ce să îşi reproşeze. 

Primarul a susţinut, într-o conferinţă de presă, că nu a primit raportul ANI şi că a aflat din presă despre acuzaţiile care i se aduc.

"Am primit un mesaj din care reiese faptul că ANI mi-a făcut un raport în baza unei lucrări începute în 17.02.2015, cu privire la o diferenţă de aproximativ 500.000 euro, sumă pe care am declarat-o în declaraţia de avere ca fiind împrumut acordat de către mine - declarat în 2017, în momentul în care am revenit în funcţia de primar al municipiului Baia Mare sau am revenit în exercitarea funcţiei -, sumă pe care am împrumutat-o unui domn cu numele Şpan Cristian. (...) În 2013, respectivul domn Şpan achiziţionează trustul de presă Emaramureş, aşa cum reiese şi din declaraţia dată în faţa instanţei, din bani pe care i-am furnizat eu pe baza unui precontract, precontract pe care îl au şi cei de la ANI, şi cei de la DNA, îl are toată lumea, e public. Şi s-a acordat pe parcursul anilor 2013 până în 2015 o sumă de 500.000 euro, respectiv suma despre care se vorbeşte în acest comunicat, raport ANI pe care eu nu l-am văzut. Această sumă a fost acordată cu scopul de a obţine, ulterior, deci a fost acordată în avans pentru a cumpăra servicii media. În precontract apare foarte clar obligaţia de a furniza servicii media; dacă nu se pot acorda servicii media la nivelul acestor sume, se compensează cu acţiuni la societatea Emaramureş, iar, dacă nici aceste lucruri nu se întâmplă, se transformă într-un împrumut dintre Cătălin Cherecheş, respectiv persoana fizică Şpan Cristian, care a achiziţionat trustul Emaramureş", a explicat Cherecheş.

Declaraţia de avere, adusă la zi

Primarul spune că, odată revenit în funcţie, a menţionat în declaraţia de avere împrumutul respectiv, iar omul de afaceri a sesizat ANI în legătură cu acest aspect. Cătălin Cherecheş consideră că acţiunea ANI reprezintă 'o manoperă' prin care 'DNA încearcă să-şi acopere anumite ilegalităţi pe care le-a făcut' în dosarul penal în care a fost arestat preventiv.

"Bineînţeles că este o vulnerabilitate a DNA şi a ANI. Prin această manoperă realizată de către ANI, DNA încearcă să-şi acopere anumite ilegalităţi pe care le-a făcut în dosarul penal în care am fost arestat preventiv. Bineînţeles că toate aceste entităţi, ANI, DNA şi altele sunt în subordinea sau sub controlul unor personaje care conduc alte instituţii, tot cu trei iniţiale', a declarat primarul.

Cherecheş a explicat că nu a depus la dosarul de evaluare al ANI punctul său de vedere deoarece nu i s-au comunicat acuzaţiile ce i se aduc. Primarul spune că există toate justificările în legătură cu acel împrumut şi că nu are ce să îşi reproşeze, cu excepţia faptului că s-a întors în ţară după terminarea facultăţii.

"Nu am nimic ce să îmi reproşez, există toate justificările. Ceea ce pot să îmi reproşez este un singur lucru: că m-am întors în România în 2002, după ce am terminat facultatea la Viena. Dacă aş lua-o de la zero, în viaţa mea nu m-aş mai întoarce în această ţară", a concluzionat Cherecheş.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 2,7 milioane lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel