Primarul Daniel Tudorache, mesaj-CHEIE pentru studenții de la ASE

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a participat astăzi, 18 aprilie 2018, alături de mari personalități ale lumii academice și reprezentanți de seamă ai instituțiilor statului, la Ședința Festivă a Senatului Universitar: ”ASE – 105 ani de performanță academică”.

În discursul susținut cu acest prilej, edilul Dan Tudorache a lansat un îndemn tinerilor absolvenți ai celei mai importante universități cu profil economic din România să se alăture echipei Primăriei Sectorului 1, pentru a crește performanța administrativă, în interesul comunității locale.

Mesaj-rugăminte

”O țară în care lucrurile funcționează bine, care se dezvoltă permanent, depinde în primul rând de calitatea oamenilor care lucrează în administrația publică. ASE-ul este cea mai importantă pepinieră de specialiști în economie, în finanțe publice, în management public, din România și, de aceea, suntem onorați să contribuim la formarea acestora. Chiar în aceste săptămâni, câteva zeci de studenți în anul I de la Facultatea de Administrație și Management Public desfășoară activități de practică la noi, în Primărie. Pe această cale, vă adresez un mesaj-rugăminte: încercați să-i îndreptați pe cât mai mulți dintre studenții dvs. de valoare către o carieră în domeniul administrației publice locale”, a afirmat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

[citeste si]

Și în prezent, Primăria Sectorului 1 se bucură de expertiza absolvenților Academiei de Studii Economice. Edilul Dan Tudorache a anunțat că aproximativ 20% dintre angajații instituției sunt absolvenți ai acestei universități de prestigiu a sistemului de învățământ superior, care își are sediul pe raza Sectorului 1.

Primarii vin și trec, dar funcționarii rămân

”Avem un parteneriat solid și pe termen lung cu Academia de Studii Economice, parteneriat care trece dincolo de granițele apartenenței politice a primarilor sau a consilierilor locali. România are nevoie de primari buni, dar și de funcționari publici buni, competenți și harnici. Primarii vin și trec, dar funcționarii rămân. Vă urez mult succes în formarea competențelor care vor pune umărul la construcția unei Românii dezvoltate și prospere! La mulți ani!”, a mai precizat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, sub denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI), Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte anul acesta 105 ani de existenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel