Primarii au pus frână programului Rabla prin care primeai 3.000 de lei pentru o mașină veche. Se amână

Fotografie de la Justiniano Adriano, Pexels
Fotografie de la Justiniano Adriano, Pexels

Primarii n-au fost deloc încântați de Programul Rabla local. 

Programul privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânat şi urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti să poată să-şi creeze conturile de utilizator începând cu data de 14 octombrie 2022, informează joi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), conform Agerpres. 

Pe scurt, programul prevede ca persoana care duce o mașină mai veche de 15 ani la casat să poată lua, în schimbul ei, 3.000 de lei, din care 1.500 de lei vin de la Guvern, iar 1.500 de lei vin de la autoritățile locale. Cu privire la acest ultim aspect, primarii au ridicat obiecții, neavând fonduri stabilite pentru acest program. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirma, la începutul lunii, că primăriile ar urma să suporte doar 20-25% din bonusul de 3.000 de lei pentru casarea unei maşini vechi şi nu jumătate, aşa cum s-a propus iniţial. 

”Acest program, conform discuţiilor de vineri, o să însemne o contribuţie mai mare de la AFM – o să urcăm de la 50% undeva la 75-80% - şi căutăm o modalitate de decontare mult mai facilă pentru primării, pentru a evita avansarea tuturor cheltuielilor din partea primăriilor şi a degreva primăria de această problemă de cash-flow” spunea ministrul Mediului, care a recunoscut că programul Rabla local a fost dezbătut intens la Cluj ”în sensul adevărat al cuvântului şi la o tonalitate mai ridicată, pentru că propunerea pe care am făcut-o primăriilor nu a fost pe placul municipalităţilor, să zic aşa”. 

Desigur, au fost și alte obiecții, urmând să se pună în acord cu Guvernul. 

Se lucrează la noi condiții



”În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program. Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022”, notează instituţia într-un comunicat de presă transmis.

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Ulterior, în perioada 21 octombrie, ora 10:00 - 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

AFM anunţa, la finele lunii august, că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel