Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu compania Romprest, a lansat campania ”Curățenia începe de acasă!”, pentru a-i face pe cetățenii din această zonă administrativă mai responsabili față de mediul înconjurător.
Timp de o lună de zile, vor fi organizate întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de locatari/proprietari și gospodăriilor individuale selectate în proiect, ocazie cu care le vor fi prezentate materiale informative pentru a-i face să conștientizeze importanța colectării separate a deșeurilor, pe fracție umedă și fracție uscată.
La aceste întâlniri vor participa reprezentanți ai Primăriei Sectorului 1, Poliției Locale și companiei Romprest.
“Locuim în Sectorul cel mai verde din Capitală și suntem mândri că la noi acasă este curățenie, liniște și că trăim într-un loc frumos. Și vrem ca lucrurile să rămână la fel și în viitor. De aceea suntem conștienți că deșeurile produse de noi în locuințe, la serviciu sau pe stradă trebuie colectate în recipiente diferite. Separăm deșeurile menajere (fracția umedă) de ambalajele de tot felul (fracția uscată) și suntem atenți ca, peste tot în jurul nostru, să se respecte această minimă regulă de civilizație. Prin implicarea noastră, a tuturor locuitorilor Sectorului 1, vom produce mai puține deșeuri și vom scoate mirosurile urâte din oraș”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Proiectul ZERO deșeuri în Sectorul 1, implementat până în 2019
Consiliul Local a hotărât ca Primăria Sectorului 1 să construiască un sistem integrat de management al gunoaielor. Obiectivul este ca în 24 de luni să fie puse deșeurile în fluxul natural de reciclare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu