Primăria Capitalei, ședință importantă. RADET și Spitalul Metropolitan, în discuție

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni miercuri, de la ora 11,00, într-o şedinţă. Pe ordinea de zi se află subiecte importante, precum transformarea RADER în societate pe acțiuni, dar și preluarea unui teren din şoseaua Pipera în administrarea directă a CGMB în vederea realizării Spitalului Metropolitan. 

Astfel, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea aproba de principiu includerea în planul de reorganizare al RADET Bucureşti a transformării regiei în societate pe acţiuni, sub denumirea RADET SA, cu acţionar unic municipiul Bucureşti. 

Conform unui alt proiect de pe ordinea de zi, Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic ar urma să se ocupe şi de pregătirea, programarea şi contractarea serviciilor de relocare a persoanelor şi bunurilor de la imobilele în cazul cărora urmează să se execute lucrări de intervenţie. 

De asemenea, Spitalul Metropolitan ar urma să fie realizat pe un teren de pe şoseaua Pipera aflat în prezent în administrarea RATB, conform unei alte propuneri supuse atenţiei CGMB. 

"Se preia din administrarea Regiei Autonome de Transport Bucureşti în administrarea directă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti imobilul situat în şoseaua Pipera nr. 55, sector 2, în vederea realizării obiectivului de investiţii 'Spitalul Metropolitan'", se arată în proiect. 

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, Aurel Vainer, este propus pentru a primi titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei, în semn de recunoaştere pentru apărarea valorilor tradiţionale spirituale iudeo-creştine şi combaterea antisemitismului. 

Totodată, CGMB ar putea aproba ca municipiul Bucureşti să se asocieze cu localităţi din judeţul Ilfov în vederea constituirii unei asociaţii al cărei scop este gestionarea în comun a serviciului de salubrizare, activităţile de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Un alt proiect prevede asocierea Capitalei cu localităţi din judeţul Ilfov pentru constituirea unei asociaţii care să se ocupe de gestionarea în comun a serviciului de iluminat public. 

Va fi supus votului şi un proiect prin care consilierii municipali ar urma să ceară Guvernului transmiterea în administrarea CGMB a Bazei Pro Rapid situate pe bulevardul Bucureştii Noi pentru reincluderea acesteia în circuitul sportiv şi de agrement. 

CGMB se va pronunţa şi în ce priveşte noul program de transport rutier de persoane prin servicii regulate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Acesta conţine în total 83 de trasee şi prevede numărul de autovehicule, numărul maxim de curse şi numărul staţii de îmbarcare/debarcare. 

Pe ordinea de zi mai figurează şi aprobarea Planului urbanistic zonal (PUZ) pentru park&ride la capătul şoselei Pantelimon, în Sectorul 2. 

Conform altei propuneri, terenuri cu destinaţia de spaţii verzi, având o suprafaţă totală de 73.421 mp, ar urma să fie transmise din administrarea CGMB, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, în administrarea Consiliului Local Sector 5.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel