Fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a explicat motivele pentru care şi-a dat demisia.
"Au existat diferenţe de abordare (...), am decis să îmi înaintez demisia", a declarat Patriciu Achimaş Cadariu, potrivit news.ro.
El a spus că nu se poate discuta despre "analize care nu sunt făcute în laboratoare autorizate deoarece aceste lucruri pot costa România în justiţie".
"Analizele trebuie făcute cu un plan responsabil, cu respectarea legii", a afirmat Achimaş Cadariu.
El a mai spus, legat de afirmaţiile din spaţiul public potrivit cărora ar fi minţit, că au fost "interpretări" ale declaraţiei sale legate de cele cinci procente neconforme din testele de sanitaţie pentru produsele Hexi Pharma.
[citeste si]
"Faptul că nu am publicat lista spitalelor era în contextul anchetei penale. Publicarea s-a facut consecutiv cu o cerere oficială la Parchet", a mai spus ministrul demisionar al Sănătăţii.
"Principala preocupare a reprezentat-o şi o reprezintă siguranţa cetăţeanului. Pacienţii nu trebuie traşi într-un joc în care să se inducă panica pentru ca e singurul sistem pe care îl avem", a continuat Achimaş Cadariu.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a demisionat, luni, din funcţie, în plin scandal legat de dezinfectaţii diluaţi folosiţi în spitale şi livraţi de Hexi Pharma, premierul Dacian Cioloş anunţând că i-a acceptat demisia.
Premierul Dacian Cioloş a convenit, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu