Previziuni din PE, după arestările operate de Erdogan

Vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu (PSD) consideră că scepticismul Bruxellesului faţă de o aderare a Turciei la UE va creşte, după măsurile luate de preşedintele Recep Erdogan în urma loviturii de stat eşuate, iar arestările operate de autorităţi vor adânci clivajele din societatea turcă.

"Societatea este şi aşa divizată, pentru că jumătate dintre turci îl sprijină pe Erdogan, cealaltă jumătate i se împotrivesc. De data aceasta, lucrurile au mers şi mai departe, pentru că toate aceste măsuri, cei şase mii de arestaţi, toate măsurile luate după nu vor face decât să adâncească anumite clivaje în interiorul societăţii", a declarat, luni, la RFI, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu.

În opinia fostului ministru al Apărării, "impactul asupra armatei al acestor arestări, al acestor măsuri luate după puciul eşuat se vor resimţi la nivelul armatei. Să nu uităm că în ansamblu, Turcia este practic principala pavăză a NATO şi a UE faţă de aceste ameninţări care vin dinspre sud spre zona noastră".

Citește și: Mii de polițiști turci, demiși după tentativa de lovitură de stat

Potrivit lui Ioan Mircea Paşcu, "măsurile care se iau acum sunt luate tocmai pentru că preşedintele avea şi anterior nişte planuri care nu puteau fi transpuse în practică, pentru că iată, existau anumite obstacole care de data aceasta sunt eliminate, însă este de văzut care va fi impactul acestei întăriri a puterii preşedintelui asupra celor care nu sunt de acord cu acest lucru şi mă gândesc aici şi la partidele de Opoziţie, care de data aceasta au refuzat şi au fost împotriva loviturii de stat, dar în ansamblu nu sunt pentru preşedinte".

Citește și: Ministru de externe, despre reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia

Europarlamentarul PSD consideră, de asemenea, că scepticismul Bruxellesului faţă de o aderare a Turciei la UE va creşte.

"Aici suntem prinşi între ciocan şi nicovală, pentru că pe de o parte noi am angajat cu Turcia un acord, care viza în primul rând oprirea valului de refugiaţi şi acest lucru s-a întâmplat. Acolo exista o serie de condiţii, pe care Turcia trebuia să le îndeplinească pentru urgentarea procesului de aderare. Şi aşa existau critici că acele condiţii nu erau îndeplinite pe cât de repede se aşteptau unii la Bruxelles şi acum puciul cu toată această încercare de a elimina toate formele de rezistenţă nu face decât să întărească acele critici şi să crească scepticismul la Bruxelles", crede europarlamentarul PSD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel