Preţurile la gaze şi energie, la nivel record în iarnă. Avertisment: Totul va depinde de cât de frig va fi

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Preţurile gazelor naturale ating niveluri record, iar iarna care urmează ar putea reprezenta o lecţie dureroasă pentru toată planeta.

Asta spune o analiză Bloomberg, care arată că revenirea post-pandemică ar putea fi pusă în pericol. Preţurile prohibitive din iarnă, arată specialiştii, ar putea schilodi bugetul oricărei familii şi ar putea eroda prin inflaţie salariile. Astfel, există riscul unor pene masive de curent în ţări în curs de dezvoltare, lucru care ar putea duce la probleme de ordin social şi chiar proteste. 

"Energia stă la baza unei economii. Preţurile mari la energie reverberează în tot lanţul de aprovizionare", a declarat Bruce Robertson, analist la Institutul de Economie pentru Energie şi Analiză Financiară. 

Preţurile la gaze au început să crească încă din startul verii în emisfera nordică, moment în care a venit clar că nu mai exista suficientă aprovizionare în Europa pentru a permite reumplerea rezervelor golite în iarna trecută. Cel mai mare furnizor de gaze din Europa, Rusia, a limitat exporturile din cauza cererii interne, dar şi din cauza unei înţelegeri pentru a reduce tranzitul de combustibil prin Ucraina. 

"Am rămas în urmă vara asta. Traiectoria preţurile din iarnă va depinde de temperaturi, de cât de frig va fi", a declarat Alfred Stern, CEO la OMV AG. 

Nu doar Europa va fi afectată 

 

"Preţurile mari la gaze sunt o problemă pentru Europa, dar ar putea reprezenta o problemă şi pentru Asia", a declarat Francesco Starace, CEO-ul ENEL SpA, companie italiană, în tiomp ce Nina Fahy, analist la Energy Aspects Ltd. trage un semnal de alarmă şi pentru SUA. "Piaţa europeană şi piaţa americană sunt într-o poziţie similară înainte de sezonul rece. Am putea avea probleme dacă vom avea vreme mai rece decât normalul", a spus aceasta. 

Mai multe domenii, afectate 

 

Criza care se derulează în prezent în industriile grele din Europa şi Asia ar putea să se extindă în domeniile politic şi macroeconomic. Dacă gospodăriile şi afacerile vor vedea cum facturile lor la utilităţi cresc, mulţi ar putea încerca să majoreze salariile sau preţurile la bunurile pe care le vând, ceea ce ar agrava presiunile inflaţioniste care rezultă deja de pe urma lanţurilor de aprovizionare tensionate.

Inflaţia de bază în zona euro a atins deja 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Oficialii Băncii Centrale Europene insistă că acest puseu inflaţionist ar trebui să fie doar un fenomen temporar, însă o creştere de durată a preţurilor ar putea complica capacitatea BCE de a susţine economia printr-o politică monetară ultra-relaxantă.

"Probabilitatea ca producătorii să treacă costurile pe seama consumatorilor este foarte ridicată", iar asta înseamnă că inflaţia "ar putea să nu fie atât de trecătoare", spune Carsten Brzeski, economist la ING Groep NV, citat de Digi24.ro.

Virgil Popescu, reacţie după facturile uriaşe la energie 

 

Furnizorii nu aveau voie să mărească prețul energiei dacă au stabilit un preț fix timp de un an, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu. 

„Lucrurile sunt foarte simple, că am văzut tot felul de interpretări, unii spun că aveau voie să facă... Eu mențin același punct de vedere ca și ANRE: că nu aveau voie să facă. Nu aveau voie să mărească prețul pentru că în luna mai au anunțat oferta de la 1 iulie. Compania respectivă a anunțat prețul, cu preț fix pe un an de zile. Dacă tu modifici prețul și ai anunțat că e preț fix pe un an de zile, intri sub incidența a două legi: una e legea protecției consumatorului la ofertă înșelătoare, care nu are amendă așa de mare, a doua este amendă între 5 și 10% pe cifra de afaceri pe legea energiei, pe același lucru: ofertă înșelătoare”, a spus, luni seară, Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a mai spus că societățile nu au nicio șansă să mărească facturile „decât dacă vor să ia amenzi între 5 și 10%, iar la nivelul acelei companii, credeți-mă că sunt sume fabuloase, care o să îi afecteze”.

Un client din județul Alba a primit, în weekend, o factură la energie de 28.000 de lei.

Ministrul s-a adresat tuturor furnizorilor, cerându-le să fie corecți față de clienți și să nu abuzeze de poziția lor dominantă pe piață.

VEZI FACTURI URIAȘE! Virgil Popescu: Nu aveau voie să mărească prețul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel