Preşedintele Slovaciei, vizită în România

Preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, efectuează o vizită de stat în România, la invitaţia omologului său român, Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, primirea oficială va avea loc luni, la Palatul Cotroceni.

Obiectivul principal al vizitei, conform sursei citate, îl reprezintă consolidarea dinamicii pozitive a relaţiei dintre România şi Slovacia, la nivel politic, economic şi sectorial, precum şi a cooperării pe temele europene de actualitate, într-un context marcat de numeroase provocări.

'Cei doi înalţi oficiali vor discuta şi decide noi modalităţi de întărire a excelentei relaţii politice bilaterale. (...) Ţinând cont că Slovacia deţine, în acest semestru, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, discuţiile se vor axa, prioritar, pe agenda europeană. Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta viziunea României referitoare la procesul de reflecţie cu privire la viitorul Europei, lansat la summitul informal de la Bratislava din 16 septembrie. Cei doi preşedinţi vor avea, de asemenea, un schimb extins de opinii cu privire la celelalte teme europene şi regionale de actualitate, inclusiv politica UE de extindere şi raportarea la Vecinătatea Estică', se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Premierul Dacian Cioloş îl va primi luni pe preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, scrie AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel