Președintele Băsescu ar putea fi demis în luna mai. Prima mișcare, după plecarea lui Frunzăverde

dd-tb
dd-tb

Dan Diaconescu a declarat, pentru DeCe News, că parlamentarii pe care îi va atrage în PPDD vor declanșa suspendarea președintelui în sesiunea din toamnă, cel mai probabil în octombrie. Aceasta ar fi condiția pe care le-o pune pentru a accepta să-i primească în partid. Prin această mișcare s-ar putea organiza alegeri prezidențiale odată cu cele parlamentare, spune Diaconescu. Demisia lui Sorin Frunzăverde și înscrierea în PNL  permit însă USL să înceapă suspendarea lui Traian Băsescu înainte de locale.  Dacă s-ar reuși suspendarea în luna aprilie, s-ar ajunge la referendum în luna mai, iar alegerea unui nou președinte ar putea să se facă înainte de alegerile locale și generale. USL ar fi avantajată de acest calendar: se neutralizează planurile de folosire a instituțiilor de forță în jocul politic, se previne furtul alegerilor și se sparge PDL, care mai este menținut unit doar de frica pedeliștilor de Traian Băsescu.

Inițial, intenţia USL era de a depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, pe tema nerespectării autonomiei universitare. O moțiune pe tema UMF ar fi șubrezit poziția PDL în fieful său ardelean: parlamentarii fie nu votau, deci pierdeau electorat, fie părăseau partidul. Frunzăverde, lider cu mare influenţă în partid, a dat semnalul ruperii de Băsescu a greilor din PDL. Frunzăverde  a fost urmat de colegii din PD când a propus ieșirea din Internaționala Socialistă și plasarea la dreapta spectrului politic. Semnalul dat de el va duce la schimbarea majorității. Noua majoritate ar putea iniţia inclusiv suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi declanşarea de alegeri anticipate.

PDL- aripa Boc, soarta PNȚCD

Parlamentarii PDL care erau dispuși să voteze împotriva guvernului Boc nu au primit asigurări ferme din partea USL că își vor păstra fotoliile în viitorul Parlament. Practic, pentru a cădea guvernul sau a-l suspenda pe Băsescu, parlamentari care au beneficiat de avantajele Puterii în ultimii ani se salvau înlocuind ”pe liste” membri ai partidelor de Opoziție, ceea ce nu era bine primit de organizațiile locale. Atunci când partidul lui Dan Diaconescu a început să  înlocuiască PDL în sondaje, s-a concretizat ipoteza suspendării. USL își păstrează locurile din noul Parlament, iar suspendarea lui Traian Băsescu se face cu parlamentari care intră pe locurile câștigate de PPDD, de la PDL.

PP-DD, de la șahul dat USL la distrugerea regimului Băsescu

Inițierea suspendării de către parlamentari trecuți la PP-DD, dădea șah USL. Dacă nu susțineau demersul, pierdeau electoral. Dacă suspendarea reușea, era lansat în marea politică partidul-televizor. Cum spuneam, aceste jocuri aveau sens când PP-DD era sub PDL în sondaje. USL face singură majoritatea, dacă nu sunt furate alegerile, așa că nu mai are importanță dacă PP-DD crește pe tema suspendării. Dimpotrivă, suspendarea se impune pentru a demonta intervențiile președintelui-jucător.

Băsescu știa de intenția lui Frunzăverde

Intervenția lui Traian Băsescu din ziua plecării la Seul ne-a arătat un președinte debusolat, cu numeroase bâlbe în exprimare și care părea preocupat de altceva decât de călătoria în Coreea de Sud. Puterea a demonstrat că se pregătea pentru situația în care mai mulți parlamentari pleacă din PDL. Schimbarea legii pentru demiterea președintelui în ziua în care începe dezmembrarea PDL denotă disperare. Nu este exclus ca legea să fie inutilă. În condițiile în care 90 la sută din populație și-a pierdut încrederea în Băsescu, s-ar putea ca peste 50 la sută din numărul alegătorilor să voteze pentru demiterea președintelui. Imaginea de regim în prăbușire, care se agață cu ghearele de putere, inclusiv prin modificarea regulilor jocului, va reduce și mai mult șansele pedeliștilor și aliaților lor în alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel