Președintele Klaus Iohannis și-a amânat plecarea în Slovenia

Președintele Klaus Iohannis și-a amânat cu câteva ore plecarea în Slovenia unde urmează să participe la reuniunea Informală a Consiliului European.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis va susține, începând cu orele 18:00 o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, fără ca presa să aibă acces.

Întârzierea  plecării la reuniunea din Slovenia poate fi legată de rezultatul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu, dezbătută marți, în plenul Parlamentului, la zece zile după ce președintele Iohannis l-a susținut pe premier în câștigarea președinției PNL.

Potrivit ultimelor informații, Guvernul Cîțu a fost demis cu 281 de voturi.

De la instalarea la Palatul Cotroceni, în 2014, în cei șapte ani președintele Klaus Iohannis a numit nouă premieri.

Este greu de anticipat în cest moment care va fi strategia președintelui Iohannis în ceea ce pivește desemnarea unui nou premier, după ce Florin Câțu a fost demis în urma moțiunii. 

Klaus Iohannis în Slovenia

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi şi miercuri, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană (UE) - Balcanii de Vest, care vor avea loc în Slovenia, la Brdo, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii Consiliului European principalul subiect de discuţie vizează rolul UE la nivel global. În acest context, vor fi abordate situaţia din Afganistan, acordul de securitate dintre SUA, Marea Britanie şi Australia (AUKUS), precum şi relaţiile cu China.

La Summitul UE - Balcanii de Vest vor fi discutate aspecte legate de reafirmarea perspectivei europene pentru ţările din regiune, cooperarea cu acestea pentru gestionarea efectelor crizei sanitare în plan socio-economic, consolidarea dialogului şi a cooperării în domeniul politic şi securitar, transmite Agerpres. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
NoMy