PREMIERĂ la Primăria Sector 1 condusă de Tudorache: TU decizi ce se face cu 400.000 euro!

Primăria Sectorului 1 condusă de Dan Tudorache a lansat, în dezbatere publică, pe data 19 iunie, un proiect de hotărâre care dă dreptul cetățenilor de a decide cum vor fi cheltuiți 400.000 de euro.

Proiectul arată că dacă inițiativa pentru 2020 va fi un succes, suma va crește, de la an la an, până la 10.000.000 de lei. Vorbim despre o premieră la nivelul Bucureștiului. Proiectul de bugetare participativă este singurul de acest fel anunțat în 2019 la nivelul Capitalei. Este important pentru că vorbim despre o mișcare care poate schimba regulile jocului în administrația publică.

Cetățenii vor putea spune ce-și doresc pentru București

Documentul publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 1 arată că oamenii pot propune și, apoi, vota, proiecte de până la 40.000 de euro, cu TVA inclus.

Așadar, dacă doriți rezolvări rapide și punctuale în ceea ce privește: amenajarea sau reabilitarea de alei, trotuare, scuaruri sau zone pietonale, amenajarea de spații publice prin mobilier stradal sau iluminat public, amenajarea de locuri de joacă sau de spații verzi a venit momentul să vă exprimați.

Ce teme de interes mai sunt incluse

Temele deschise pentru propunerile celor care muncesc, studiază și lucrează în Sectorul 1 mai includ, printre altele: protecția socială, sănătatea, activitățile culturale, sportul, protecția mediului, transport alternativ și siguranța circulației. Temele și proiectele vor fi dezbătute alături de cetățeni, iar proiectele care pot fi puse în practică urmează să fie votate direct și transparent de către aceștia.

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, a spus că a considerat mandatul său drept o obligație de a face lucruri împreună cu oamenii și pentru oameni, iar acest proiect este un pas mare înainte. Edilul a zis că stă de vorbă în fiecare zi cu cetățenii din Sectorul 1, comunică cu ei deschis pe Facebook, și a răspuns întotdeauna la solicitări și întrebări.

Cine poate participa la proiect

Proiectul prevede întâlniri față în față cu locuitorii din Sectorul 1, atât în perioada de informare, cât și în perioada de vot. Vor putea participa cu idei și propuneri, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază pe raza Sectorului 1, cu vârsta împlinită de 16 ani.

”Bugetarea participativă este un contract direct cu cetățenii, o dovadă în plus că vocea lor contează și că ușile de primărie sunt deschise pentru problemele și nevoile lor. Susțin acest proiect pentru că este transparent și reduce la minimum birocrația, suspiciunea și jocurile politice”, a mai spus Dan Tudorache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel