EXCLUSIV  PREMIERĂ în Guvernul Dăncilă. Borza: NU asta este soluţia!-VIDEO

Deputatul independent Remus Borza, cunoscut drept "salvatorul Hidroelectrica", a vorbit la Borza Analytica despre guvernul Dăncilă şi numărul mult prea mare de miniştri.

Legat de noua componenţă a guvernului, condus acum de Viorica Dăncilă, deputatul Remus Borza a remarcat că sunt "16 new-entry":

"Sigur, o primă caracteristică: este un guvern super-gonflat! 28 de titulari, pentru prima dată în istoria României. Patru vicepremieri mi se pare mult. Întotdeauna, structurile astea gonflate sunt ineficiente, sunt greoaie. Este o tendinţă în administraţia publică de a supradimensiona. Nu asta este soluţia. Sunt adeptul unor organisme mult mai suple, care au o capacitate de reacţie mult mai bună şi care sunt mult mai eficiente. Sunt adeptul comasării."

Borza crede că sunt suficienţi unul, maximum doi vicepremieri, remarcând şi o altă problemă în Guvern:

"Avem trei miniştri care gestionează problematica europeană, a fondurilor europene. Avem chiar şi un vice prim ministru, în persoana doamnei Birchall. (...) Să ai trei ministere, pe o problemă, recunosc, importantă, dar la care avem mari restanţe, nu înseamnă şi că dacă avem trei miniştri care să coordoneze această chestiune vom mai eficienţi. Ştiţi, e vorba aia în popor: Copilul cu mai multe moaşe rămâne cu buricul netăiat! Cam aşa e şi aicea." a spus deputatul independent.

Mai multe despre fondurile europene şi anumiţi miniştri ai Guvernului Dăncilă puteţi auzi în interviul de mai jos:

[citeste si]

Amintim că "Borza Analytica" este un concept nou de emisiune care va putea fi urmărită la DC News în fiecare joi, începând cu ora 11.00.

Interviul integral poate fi urmărit AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel