Preliminarii CM 2022. Germania a prezentat noul echipament cu care va evolua împotriva României

Federaţia germană de fotbal (DFB) a prezentat marţi, pe site-ul său oficial, noul echipament conceput în vederea EURO 2020, în care prima sa reprezentativă va evolua luna aceasta, la Bucureşti, împotriva selecţionatei României, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Echipamentul este unul sobru, complet negru, inclusiv logo-ul DFB şi cele cu cele patru stele reprezentând titlurile mondiale cucerite de Mannschaft, precum şi cele trei dungi de pe mâneci ale producătorului Adidas.

Singurul element de design în alte culori îl reprezintă drapelul german, vizibil în interiorul şi exteriorul gulerului, precum şi pe marginile mânecilor. Şortul şi jambierele negre completează aspectul de înaltă calitate, subliniază DFB într-un comunicat. Numele jucătorilor vor fi aplicate pe spatele tricourilor şi vor fi de culoare albă.

Selecţionata Germaniei va folosi în premieră noul echipament la primul său joc din preliminariile CM 2022, programat joia viitoare la Duisburg, împotriva Islandei, precum şi la trei zile mai târziu, la partida împotriva "tricolorilor", de pe Arena Naţională, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel