Prefect: Spitalele, pepinieră pentru clinicile private. Medicii să aleagă între stat și privat! Sunt plătiți la nivel occidental

foto ilustrativ pexels. Medicii, între stat și privat
foto ilustrativ pexels. Medicii, între stat și privat

Un prefect atrage atenția asupra unei practici din spate, în speranța că mesajul său va produce o schimbare. 

Prefectul Marcel Iacobescu consideră că medicii trebuie să aleagă între munca la stat și munca la privat. Reacția prefectului de Gorj vine după ce au fost semnalate situații că medicii pleacă din spitale, în timpul programului, în cabinetele private. ”Unii medici s-au supărat inclusiv pe faptul că s-au pus camere de luat vederi în spital și, vezi Doamne, vede managerul ce fac. Lucrul la stat este lucrul la stat. Cât ești pontat și plătit undeva, trebuie să lucrezi acolo. În timpul tău liber, poți să faci ce vrei.” spune Marcel Iacobescu. 

"Și la Târgu Jiu, ca și în alte localități, s-au semnalat cazuri de medici care, în timpul programului, fug, cu ghilimelele de rigoare, la cabinetul privat. Am tras acest semnal de alarmă, tocmai pentru a încerca să-i atenționez pe cei care se folosesc de astfel de practici să înceteze, pentru că lucrul la stat este lucrul la stat. Pentru 6, 8,12 ore cât au gardă... nu știu. Cât ești pontat și plătit undeva, trebuie să lucrezi acolo. În timpul tău liber, poți să faci ce vrei. Poți lucra la unul, două, cinci cabinete medicale”, a declarat, la RFI, Marcel Iacobescu, prefect de Gorj. 

”Ești plătit și ești plătit bine, la nivel occidental, pentru activitatea pe care o prestezi aici”

"Am prieteni medici în străinătate, în Franța, SUA... Acolo așa este. Te-ai prezentat la serviciu, ai marcat cardul, sunt spitale unde ți se monitorizează traseul prin spital, pentru că orice ușă o deschizi cu cardul și nu se plânge nimeni de asta. La noi, probabil ar părea ca și cum i-ai pune lanțul de gât. De ce trebuie să-i monitorizezi activitatea? Până la urmă ești plătit și ești plătit bine, la nivel occidental, pentru activitatea pe care o prestezi aici", mai spune Marcel Iacobescu. 

Spitalele, pepinieră pentru clinicile private

Întrebat dacă spune că medicii ar trebui să aleagă între stat și privat, prefectul de Gorj a răspuns: ”Așa mi s-ar părea corect. Pot fi unele excepții. Da, poți să mergi și la cabinetul privat, dar în afara programului de lucru, nu în timpul programului de lucru. Din câte știm fiecare, te duci la spital sau la policlinică și te îndrumă, direct sau indirect: ”nu veniți la cabinetul ăla acolo că e mai bine?”. Practic, se folosește spitalul ca o pepinieră pentru a-și găsi clienții pentru mediul privat. Pe partea de maternitate, să zicem, te supraveghează la cabinetul privat, iar nașterea o faci tot la spitalul de stat.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel