Intrarea în vigoare a noilor Coduri penal și de procedură penală a fost un prilej pentru Traian Băsescu să se războiască și cu Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiției, care a fost acuzat că ar fi negociat art. 140. De asemenea, Traian Basescu l-a etichetat pe Predoiu: "Nu a fost un ministru al Justiției corect”. Acuzele la adresa lui Predoiu vin și în contextul în care acesta ar putea candida la prezidențiale din partea PDL în toamna acestui an. Cătălin Predoiu nu a rămas indiferent la critici și i-a dat replica președintelui, afirmând că cele două coduri au fost adoptate prin consens politic, fără negocieri între partenerii politici.
Traian Basescu a ieșit public pentru a vorbi despre problema pe care o reprezintă păstrarea art. 140 din CPP în actuala formă din Noul Cod, ocazie cu care a afirmat că motivul pentru care nu îl susține pe făcătorul celor două Coduri este pentru că și-a dat seama că nu a fost un ministru al Justiției corect: “El a negociat cu toată lumea în Parlament cum să arate Codul de Procedură Penală, iar când am înțeles acest lucru, mi-am dat seama că nu a fost un ministru al Justiției corect”.
“Articolul 140 nu a fost negociat”, spune Cătălin Predoiu
“Codurile sunt bune pentru România. Au fost elaborate de către procurori și judecători. Ele trebuie amânate pentru că Ponta a pierdut doi ani și n-a pregătit sistemul. Eu îmi asum întreg codul. Fără negociere, legile nu trec, dar art.140 nu a fost negociat”, i-a dat replica președintelui Băsescu fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.
Cătălin Predoiu: "Codurile au fost adoptate prin consens politic"
Predoiu a declarat că atât NCP, cât și NCPP au fost adoptate în 2009-2010 prin consens politic dar și judiciar, în baza soluțiilor propuse de specialiști ai sistemului judiciar, precum reprezentați ai DNA sau ICCJ. De altfel, pentru a fi evitate astfel de "meciuri" între politicieni, Predoiu i-a recomandat premierului Victor Ponta să sprijine propunerile formulate de specialiștii sistemului judiciar: "Codurile penale, în ansamblul lor, sunt bune. Sunt bune din punct de vedere tehnic, sunt coduri bune pentru români, sunt coduri europene... Codurile au fost adoptate prin consens politic. A existat o largă majoritate pentru votarea lor în Parlament. Au existat comisii pe cele două tipuri de Coduri, civil și penal, conduse nu numai de către parlamentari de la putere din acel moment, ci și de către parlamentari din opoziție, actualul premier, Victor Ponta, fiind președintele subcomisiei de drept penal pentru elaborarea lor. Tocmai pentru că a fost vorba de un consens în sistemul judiciar și în sistemul politic, a fost foarte ușor de construit un consens între București și Bruxelles pentru adoptarea acestor Coduri”, a mai precizat Cătălin Predoiu. (Sursa: Lumea Justiției)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu