Predoiu, reacție după ce Udrea a cerut audierea sa în dosarul Gala Bute

Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a precizat, vineri, că nu are nicio emoție dacă va fi chemat ca martor în dosarul "Gala Bute", după cum a solicitat Elena Udrea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Nu este prima dată, nu e treaba mea, e treaba judecătorilor, a procurorilor. Deocamdată, mă ocup de altceva", a declarat Cătălin Predoiu, întrebat în legătură cu cererea Elenei Udrea, transmite Agerpres.

Acesta a susținut că el și cu fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Ialomițianu au "îndreptat" o hotărâre de Guvern propusă pentru a fi.

"Hârtiile sunt la Guvern, stenograma ședinței e la Guvern, toate condițiile în care s-a adoptat hotărârea sunt cunoscute. Am mai explicat. Eu și Ialomițianu am îndreptat o hotărâre care era propusă pentru a fi adoptată. Se întâmplă frecvent în Guvern. Sunt două chestiuni separate, una este adoptarea Hotărârii, alta este aplicarea ei. Mai multe nu știu. Orice persoană care este solicitată este obligată să meargă la justiție, dar eu nu am nicio emoție în acest sens", a adăugat Predoiu.

Elena Udrea a solicitat vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție audierea ca martori a fostului premier Emil Boc și a fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu în dosarul Gala Bute.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel