Predoiu aduce bani la Primăria București. "Zarurile au fost aruncate"

Cătălin Predoiu şi-a depus marţi candidatura pentru Primăria Capitalei.

'Zarurile au fost aruncate - rien ne va plus. (...) Dacă bucureştenii îmi vor acorda votul şi încrederea lor, voi face ca în primărie banul să fie cheltuit cu transparenţă şi eficienţă', a spus Predoiu, după ce şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Municipal.

El a arătat că obiectivul său principal este să consolideze bugetul Bucureştiului.

'Voi aduce bani la Primăria Bucureşti. Nu voi jumuli Primăria Bucureşti', a afirmat liberalul. Predoiu a susţinut că are experienţă în conducerea administraţiilor şi în domeniul afacerilor. În privinţa semnăturilor pentru candidatura sa, el a arătat că nu este deloc îngrijorat.

'Ştiu că există suspiciuni. Mi-a părut destul de exagerat să mi se formuleze o plângere penală chiar înainte de a-mi depune candidatura, dar nu sunt deloc îngrijorat pentru că am încredere în colegii care au controlat acest proces. Nu m-a preocupat nicio clipă numărul de semnături, dacă acest număr a fost legal şi este legal întrunit eu mă declar mulţumit', a declarat Predoiu.

[citeste si]

El a afirmat, cu privire la 'decalogul' propus de candidatul PSD la Primăria Generală, Gabriela Firea, că aceasta ar trebui să facă agenda politică a social-democraţilor.

'Cred că doamna Firea trebuie să-şi propună să pună agenda politică la vârful PSD, partid care se confruntă cu grave probleme de integritate, care îşi calcă în picioare propriul decalog al integrităţii şi abia după ce iese din postura în care se află de candidat al unui grup de politicieni PSD certaţi cu legea, sancţionaţi de lege, de justiţie îşi poate propune să facă agenda politică în Bucureşti', a spus liberalul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel