Președinte Comisia Europeană. Christian Kern, candidat la succesiunea lui Juncker

Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker
Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker

Christian Kern, fostul cancelar austriac, a anunţat marţi că va deschide lista social-democrată din ţara sa (SPOe) la europarlamentare, cu ambiţia, potrivit anturajului său, de a fi candidatul socialiştilor europeni la succesiunea lui Jean-Claude Juncker în fruntea executivului european în 2019.

Social-democraţia trebuie să vegheze ca "Europa să continue să strălucească la fel ca un oraş sus pe un deal şi să nu se scufunde într-o mlaştină naţionalistă", a declarat Christian Kern la Viena, subliniind că "ideea de democraţie liberală şi deschisă spre lume este pusă sub un mare semn al întrebării" de populiştii de pe întreg continentul.

Fără să se fi exprimat deschis în acest sens, Christian Kern, 52 de ani, intenţionează să candideze pentru şefia Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea grup politic ca importanţă din Parlamentul European după PPE (centru-dreapta/dreapta), a afirmat anturajul său pentru agenţia austriacă APA.

Mos Sefcovic și Manfred Weber, alți doi candidați

Până în prezent, numai comisarul european slovac Maros Sefcovic s-a declarat oficial candidat la şefia S&D.

Din partea PPE, din care provine Jean-Claude Juncker, germanul Manfred Weber, liderul grupului parlamentar de dreapta în PE, este primul care şi-a depus candidatura, cu sprijinul cancelarului german, Angela Merkel.

Christian Kern, un fost director al unor întreprinderi de stat din Austria, a devenit şeful social-democraţilor şi cancelar al Austriei în mai 2016, în fruntea undei coaliţii cu dreapta. El a fost învins la alegeri, în octombrie 2017, de tânărul lider conservator Sebastian Kurz (OeVP) care conduce ţara în prezent cu extrema dreaptă (FPOe).

Cum va decurge desemnarea în funcție

Consiliul European, alcătuit din şefi de stat şi de guvern din ţările membre ale UE, are rolul de a desemna un candidat pentru preşedinţia Comisiei, care, totuşi, trebuie să obţină majoritatea voturilor în Parlamentul European.

Europarlamentarii ar prefera să fie numit candidat de către Consiliu capul de listă desemnat de partidul care va fi obţinut cele mai multe locuri la alegerile europene. Consiliul refuză însă să se angajeze în respectarea acestei proceduri, utilizată pentru alegerea lui Jean-Claude Juncker în 2014.

Vezi și: Viorica Dancilă-Jean-Claude Juncker, anchetă în urma întâlnirii eșuate

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxtent1
YesMy