Președinție PNL. Orban, vești proaste pentru Bușoi: S-a terminat

Liberalul Ludovic Orban, candidat la preşedinţia PNL, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că el are prima şansă la câştigarea preşedinţiei PNL. 

"Nu există decât primul loc. Stau foarte bine. De departe se vede că am prima şansă. (...) Din 47 de filiale, deja în 27 de filiale există un sprijin consistent, foarte puternic. De asemenea, şi în celelalte filiale există o susţinere; de altfel mai sunt mai multe filiale care încă nu s-au exprimat şi care, cel mai probabil, mă vor susţine', a spus Ludovic Orban, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor cu privire la şansele sale de a câştiga competiţia pentru preşedinţia partidului. 

El a mai spus că prin programul pe care îl propune vrea să recâştige încrederea oamenilor în PNL şi să readucă partidul său la putere. 

"Moţiunea mea consider că este o moţiune bună, care îmi arată fundamentul ideatic, principiile, valorile, convingerile pe care îmi întemeiez viziunea asupra managementului partidului. De asemenea, propune lucruri clare pentru îmbunătăţirea activităţii în partid, pentru creşterea democraţiei, pentru creşterea încrederii în leadership-ul partidului. De asemenea, pentru o comunicare cât mai apropiată cu societatea, astfel încât să ajungem cât mai rapid să reuşim să recâştigăm încrederea oamenilor care nu ne-au votat în 11 decembrie 2016. (...) Liberalii clujeni vor un partid care să ajungă la putere. Ori, ceea ce ofer eu e o cale aproape sigură de a readuce PNL la putere', a menţionat Orban, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban avut, miercuri seară, o întâlnire electorală cu liberalii clujeni, la care au participat peste 100 de persoane. 

Pentru preşedinţia PNL candidează Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel