Președinție PNL: Candidatură Bușoi, decizia politicianului

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat sâmbătă că nu a luat încă o decizie privind eventuala sa candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL, dar a menţionat că un anunţ cu privire la această chestiune îl va face după sărbătorile pascale. 

"Încă nu a sosit momentul unei astfel de discuţii, dar curând va sosi. După sărbătorile pascale, până cel mai târziu în 2 mai, trebuie sa se clarifice şi acest lucru. Azi este un pas, însă, esenţial în ceea ce priveşte o eventuală candidatură, pentru că am spus că mi se pare normal ca atunci când merg către funcţia de preşedinte al unui partid în primul rând să-ţi validezi susţinerea în organizaţia din care ai făcut parte", a precizat Buşoi, răspunzând unei întrebări, potrivit Agerpres.

El a adăugat că este foarte bucuros că i s-a acordat încrederea în partid pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti. 

"Mai trebuie gândit un program, dar cel mai important o candidatură cu succes trebuie sa aibă în spate o echipă care să adune la un loc colegi din fostul PNL, colegi din fostul PSD, aleşi locali, parlamentari, colegi din Transilvania, unde sunt organizaţiile cele mai performante, dar şi din alte părţi ale ţării", a spus Buşoi.

Întrebat dacă este în etapa de pregătire a candidaturii lui la preşedinţia partidului, Buşoi a spus că se află în etapa de a "reflecta, de a gândi un program, de a gândi o echipă". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel