Președinția convoacă CSAT pentru NATO

Traian Băsescu a revenit, pe șest, în România, de la Bruxelles. Considerat învins în țară, președintele petrecea alături de familia prezidențială momentul ruperii turtei nepoatei sale, Sofia Anais. 

Președintele nu a dat declarații la întoarcerea în țară de la Bruxelles, așa cum îi era obiceiul. A fost însă fericit că Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu, a ales bărcuța la ruperea turtei. Marți, Președinția a dat un comunicat de presă cu privire la convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării în 3 septembrie. 

"O ședință a Consiliului Suprem de Apărare a țării (CSAT), condusă de președintele României, domnul Traian Băsescu, va avea loc miercuri, 3 septembrie a.c., începând cu ora 18.00, la Palatul Cotroceni", scrie în comunicatul administrației Prezidențiale. 

Adaugă: "În cadrul ședinței Consiliului se vor discuta elementele care au în vedere mandatul României privind Summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care se va desfășura în perioada 4 — 5 septembrie a.c. în Newport (Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) și care se referă, în principal, la participarea României la misiunea NATO din Afganistan în anul 2015 și la unele măsuri stabilite la nivelul Alianței Nord-Atlantice, în contextul situației regionale actuale". 

NATO, plan împotriva Rusiei. Mii de SOLDAȚI la granița de Est- România, Polonia și Bulgaria

Pe de altă parte, președintele a semnat luni, mai multe decrete de pensionare a mai multor judecători și, marți, s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori în România cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare şi cu ocazia vizitei de rămas-bun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel