Preț curent, energie electrică. Toma Petcu: Prețurile ar putea să scadă

Preţul energiei nu va mai creşte până la finele acestui an, ci dimpotrivă, ANRE ar putea face o ajustare negativă, întrucât ultima scumpire nu a fost fundamentată solid, a declarat, joi, ministrul de resort, Toma Petcu, după audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă în acest an vor mai fi majorări la preţul energiei. 

"Din punctul meu de vedere, nu sunt motive ca ANRE să facă o nouă majorare de preţ. Dimpotrivă, se aşteaptă de la ANRE o ajustare negativă, pentru că ultima ajustare de preţ nu a fost fundamentată suficient de solid", a spus ministrul. 

Anterior, în cadrul comisiei, Petcu a precizat că, pe parcursul acestui an, au fost două etape de dereglementare, iar de la 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista tarife reglementate aprobate de ANRE. 

Ultima modificare de preţ operată de ANRE a fost la 1 octombrie 2017. La acea dată a existat o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh, ceea ce a însemnat o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh. 

[citeste si]

"În şedinţa din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piaţă concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal. (...) Astfel, a rezultat o creştere medie, la nivel naţional, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, faţă de creşterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI", potrivit unui comunicat al ANRE de la acea dată. 

"În vederea avizării, ANRE a luat în considerare următoarele elemente: rezultatele licitaţiei PCSU din 12-13.09.2017; preţurile medii ponderate înregistrate în urma tranzacţiilor încheiate pe OPCOM pe toate pieţele la termen, în perioada 9.08.2017-20.09.2017; energia necesară pentru pentru profilarea curbelor de consum şi echilibrare", au adăugat reprezentanţii ANRE, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel