EXCLUSIV  Praktiker reacționează după acuzația unui deputat PSD: "Stat în stat"

praktiker
praktiker

Echipa Praktiker a transmis un punct de vedere după ce deputatul PSD Marius Sorin Bota a adresat o interpelare ministrului finanțelor publice, Viorel Ștefan, cu privire la faptul că rețeaua de magazine nu eliberează bon fiscal cu codul fiscal aferent clientului, la cererea acestuia.

Referitor la articolul „Deputat PSD: Multinaționalele de tipul Praktiker sunt cumva stat în stat?", publicat în data de 18 aprilie, pe dcnews.ro, Praktiker a făcut următoarele precizări:

"În vederea deducerilor fiscale, Praktiker România emite facturi fiscale către beneficiarii doritori, la cererea acestora, în baza bonului fiscal eliberat. Bonurile fiscale sunt emise în cazul tuturor clienţilor Praktiker România. Potrivit legislaţiei în vigoare, în prezent este obligatoriu ca un bon fiscal să conţină elementele definite în Anexa 1 (OUG nr. 28/1999 şi OUG nr. 91/2014)*.

Începând cu 1 ianuarie 2018 va deveni obligatorie introducerea unităţii de măsură şi a CUI-ul beneficiarului, la cererea acestuia, şi pe bonul de marcat. Această obligativitate este legată de introducerea de către marii contribuabili a caselor de marcat dotate cu jurnal electronic. Termenul iniţial de introducere a fost 1 aprilie 2017, însă acesta a suferit o amânare de 9 luni.

*Anexa 1 extras din OUG nr. 28/1999 actualizat

1) Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal care trebuie să cuprindă cel puţin: denumirea şi codul de identificare fiscală ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul şi seria fiscală ale aparatului; numărul de ordine; data şi ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; preţul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operaţiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum şi valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel