Sfântul Valentin şi Miercurea Cenuşii: Post sau şampanie? Prima oară după al Doilea Război Mondial

Ciocolate şi şampanie sau post şi rugăciune? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun mulţi creştini astăzi, miercuri, 14 februarie.

Ciocolate şi şampanie sau post şi rugăciune? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun mulţi creştini miercuri, când Sfântul Valentin şi Miercurea Cenuşii, care marchează începutul Postului Mare pentru credincioşii catolici, sunt celebrate în aceeaşi zi, pentru prima dată după cel de Al Doilea Război Mondial, precizează Reuters.

Abia aştept ziua de miercuri. O să le spun tuturor: 'Eşti iubit şi o să mori', scrie pe Twitter Christopher James, profesor la Seminarul Teologic de la Presbyterian University din Dubuque. Religia creştină le cere adepţilor săi să facă diferite sacrificii în tipul perioadei de 40 de zile de post care ţine până la duminica Paştelui, cum ar fi să mănânce doar anumite alimente, să acorde mai mult timp pentru reflecţie şi să facă fapte bune.

Deseori, dioceza romano-catolică a comunităţii irlandezo-americane din Satele Unite face excepţie de la aceste rigori atunci când sărbătoarea Sfântului Patrick coincide cu vinerea când se ţine post, permiţând tradiţionalele preparate din carne de vită şi varză într-o zi în care, în mod obişnuit, credincioşii trebuie să evite carnea. Însă liderii religioşi din lumea întreagă au spus că o astfel de excepţie nu va fi permisă în cazul Miercurii Cenuşii şi a Sfântului Valentin, care coincid pentru prima dată din 1945.

[citeste si]

Miercurea Cenuşii şi Vinerea Mare sunt singurele zile din întregul an când postul şi abstinenţa sunt obligatorii, a spus Richard Malone, episcopul oraşului Buffalo din statul New York, într-un clip video postat vineri online.

Cei care sunt obişnuiţi să sărbătorească Sfântul Valentin ar putea face acest lucru în ziua precedentă. Să sărbătorească odată cu Mardis Gras. O coincidenţă similară va avea loc peste câteva săptămâni când Ziua Păcălelilor şi Paştele catolic, vor fi celebrate în aceeaşi zi, pe 1 aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel