Teodor Meleșcanu, despre agentul modern al SIE: Inteligență peste medie, experiență de viață și...

Teodor Meleșcanu, fost șef al SIE, a prezentat, marți, ce calități trebuie să aibă un agent sub acoperire modern.  

Rugat, marți, să facă un portret al agentului sub acoperire modern al SIE, Teledor Meleşcanu a declarat că acesta "trebuie să fie un om cu o inteligenţă peste medie, cu o experienţă de viaţă şi de activitate într-un domeniu profesional care să-i ofere o acoperire suficientă pentru a-şi putea desfăşura munca de ofiţer sub acoperire", citează Mediafax.

Referitor la misiunile agenţilor SIE, el a reamintit că sunt secrete prin lege.

Întrebat dacă agentul sub acoperire are o altă identitate, Meleşcanu a răspuns: "Da, este cu altă identitate".

Repere etice cerute personalului SIE  

Potrivit site-ului SIE, "Un angajat al SIE trebuie să fie, în primul rând, loial ţării sale. Fără un ţel suprem, precum acela al serviciului în slujba ţării sale, nu ar putea depăşi barierele din munca specifică.

Un angajat SIE trebuie să fie inteligent, cultivat, echilibrat ca temperament şi cu o dorinţă de perfecţionare continuă. Trebuie să posede acel simţ al comunicării pentru a obţine informaţia vitală pentru misiunea sa.
Apoi trebuie să fie un specialist pe problematica ce constituie obiectul muncii sale, să dispună de o cultură generală solidă şi să aibă o înclinaţie nativă pentru limbile străine.

De asemenea, să accepte restricţionarea, parţială sau totală, a unor drepturi şi libertăţi civice; să păstreze confidenţialitatea strictă în legătură cu activitatea SIE şi statutul său de angajat al Serviciului; să adopte un comportament care nu afectează interesele şi imaginea instituţiei", se precizează pe site-ul sie.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel