Ponta va răspunde punctual listei de întrebări primite din partea lui Barroso

ponta
ponta

La finalul întrevederii cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, premierul Victor Ponta a declarat că nu s-a pus problema ca oficiali ai Comisiei să monitorizeze măsurile luate de Guvern pentru organizarea referendumului din 29 iulie și că şi-a luat angajamentul că va răspunde vineri sau cel târziu luni listei cu întrebări primite din partea lui Barroso, la care Executivul comunitar aşteaptă răspunsuri din partea Guvernului de la Bucureşti.

Întrebat fiind dacă s-a pus problema ca oficiali ai Comisiei Europene să monitorizeze organizarea referendumului, premierul Victor Ponta a afirmat că "nu a fost niciodată o asemenea discuţie”, citează RTV.net.

"Pe 10 iunie, am dovedit că putem organiza impecabil un scrutin în care au fost implicaţi mii de candidaţi şi zeci de partide", a mai adăugat premierul.

Victor Ponta a arătat că referendumul din 29 iulie nu produce în sine efecte juridice decât după ce este validat de către Curtea Constituţională. Cât priveşte regulile după care se va organiza acest referendum, primul-ministru a spus că, în eventualitatea în care preşedintele interimar Crin Antonescu va retrimite la Parlament proiectul Legii referendumului pe care s-a pronunţat Curtea Constituţională, forul legislativ va trebui să pună în acord cu decizia CCR atât Legea propriu-zisă, cât şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului dată pe Legea referendumului, în care se spune că referendumul pentru demiterea preşedintelui poate fi validat indiferent de câţi alegători se prezintă la vot.

Referitor la preocupările Comisiei Europene privind situația din România, formulate în scris sub forma unor întrebări, Ponta a afirmat că guvernul de la Bucureşti va răspunde punctual tuturor acestor întrebări legitime.

"M-am obligat ca mâine sau luni, cel târziu, aceste răspunsuri pentru a convinge că ceea ce s-a întâmplat nu afectează ordinea constituţională şi statul de drept. Sunt întrebări legitime ale preşedintelui Comisiei Europene şi sunt mult mai optimist că putem răspunde pozitiv la aceste întrebări", a mai spus Ponta.

Măsurile luate de Guvernul de la Bucureşti privind organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu vor fi în atenţia Comisiei Europene, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectivă, a anunţat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, scrie Mediafax

"Am convingerea că acţiunile premierului român vor fi justificate de Comisia Europeană. Primul-ministru a fost de ajutor în vederea unei evaluări obiective din partea Comisiei", a spus Stanişev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel