€ 5.2488
|
$ 4.5102
|
Curs valutar: € 5.2488
|
$ 4.5102
 

Ponta: Sunt "o mulţime de pedelişti" care nu vor fi primiţi niciodată în USL, vom fi foarte selectivi

Data publicării: 30 Mar 2012

Liderul PSD, Victor Ponta, afirmă că sunt "o mulţime de pedelişti" care nu vor fi primiţi niciodată în USL, pentru că "plasa are ochiuri foarte mici", el menţionându-i printre aceştia pe Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, Roberta Anastase şi Elena Udrea.

Ponta a declarat, vineri, în legătură cu eventualii primari PDL sau candidaţi care vor veni alături de USL că "sunt o mulţime de pedelişti care nu vor fi primiţi niciodată în USL".

"Flutur, Falcă, Udrea sau Anastase n-au ce căuta în USL. Şi pe plan local la fel. Frunzăverde, Piedone, n-au venit decât să candideze şi oamenii îi vor vota sau nu ", a spus Ponta.

Liderul PSD a mai spus că în USL vor fi primiţi oameni care "nu sunt în clanul mafiot al lui Traian Băsescu".

Referindu-se la "deschiderea" USL faţă de membrii PDL, el a spus: "Cu cât e mai mică deschizătura cu atât mai bine. Şi eu, şi Crin Antonescu, şi Daniel Constantin vom fi foarte selectivi".

El a făcut aceste declaraţii fiind întrebat despre cei 38 de primari PDL din Caraş-Severin care au anunţat că vor trece la USL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close