Ponta şi Antonescu îl boicotează pe Băsescu de Ziua Naţională

Crin Antonescu şi Victor Ponta au decis să nu dea curs invitaţiei preşedintelui Traian Băsescu de a participa la tradiţionala recepţie de 1 decembrie, organizată la Palatul Cotroceni, potrivit România Tv.

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a refuzat şi el invitaţia şefului statului, în semn de solidaritate cu cei doi copreşedinţi ai Uniunii Social Liberale.

Boicotul USL vine în contextul relaţiei din ce în ce mai tensionată dintre liderii alianţei şi Traian Băsescu.

Preşedintele PNL a fost şi el chemat la ceremonia de 1 decembrie, deşi Preşedinţia îl trecuse pe lista neagră, după ce liberalul a părăsit ceremonia de învestire în funcţie a ministrului Transporturilor când Băsescu şi-a început alocuţiunea. În acest context, Antonescu nu a participat la depunerea jurământului de către ministru Economiei, liberalul Andrei Gherea.

Recepţia va avea loc duminică, începând cu ora 18.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

La o ceremonie similară senatorul liberal Ioan Ghişe a fost dat afară de angajaţii SPP pentru că purtat un tricou inscripţionat cu mesajul "Poporul a decis, Băsescu e demis".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel