"Ponta să se gândească la soarta lui Năstase"

Președintele PNL, Crin Antonescu, spune că social-democrații îi amenință pe muncitorii care refuză să participe la mitingurile PSD că vor fi concediați și îi atrage atenția prim-ministrului că riscă să aibă soarta politică a lui Adrian Năstase.

"Bineînţeles că (primarii) se plâng (de presiuni din partea PSD), dar nu este vorba doar de primari. Eu am fost astăzi la Rovinari, într-un miting cu câteva mii de oameni, un pic mai mult decât zece cum spunea domnul Ponta că ar fi susţinătorii mei şi ai liberalilor în Gorj şi acolo am avut o discuţie cu lideri sindicali de la Rovinari, din Gorj, care vorbesc despre lucruri extrem de grave, despre oameni care sunt ameninţaţi cu concedierea dacă participă la mitingurile altor partide sau nu participă la mitingurile PSD. Nu mai vorbim aici despre directori puşi pe criterii politice, despre lideri de sindicat înlocuiţi pe criterii politice, vorbim deja despre ameninţarea cu concedierea unor oameni şi asta ne duce cu gândul nu la 2000 – 2004, ci la perioada de dinainte de 1989. Gorjul acesta pe care domnul Ponta ni-l prezintă foarte roşu şi foarte fericit, nu e deloc în întregime roşu şi fericit", a declarat Antonescu, miercuri, pentru gandul.info.

Liberalul a arătat că cei la care face referire sunt dispuși să mărturisească aceste lucruri despre care în curând se va discuta public.

Președintele PNL a comentat și amenințarea pe care președintele PDL Gorj, Florin Cârciumaru, i-a adresat-o șefului BEJ din acel județ.

Citește și: Primar PSD oferă muniție campaniei anti-baroni - VIDEO


"Este exact ca într-o piesă de teatru pe care cineva ar fi scris-o sau ca într-un film pe care cineva l-ar face pentru a povesti România anului 2014. Ca să ilustreze foarte bine în ce fel domnul Ponta şi pesediştii respectă angajamentele luate în faţa românilor. Domnul Cârciumaru nu a făcut altceva decât ceea ce ştie, decât ceea ce ştie orice baron pesedist. Problema este că nu au nici suficientă cultură democratică, nici suficientă minte pentru a se stăpâni, pentru a păstra aparenţele. Problema cu adevărat gravă este că domnul Ponta nu simte nevoia sau nu are îndrăzneala de a corija aceste lucruri. Astăzi, Ponta este cu adevărat un reprezentant al acestor baroni şi în loc să se opună acestor tendinţe încearcă să se înfrupte din fructul lor. Domnul Ponta ar trebui să se gândească şi la soarta lui Adrian Năstase, la soarta lui politică, nu mă refer la altceva, şi la soarta domnului Băsescu şi Boc. Cred că nu va avea atâta timp şi va ajunge mai repede unde au ajuns aceştia", a declarat Antonescu.

"Domnul Năstase s-a crezut atotputernic şi a constatat la un moment dat că puterea aceasta are o durată şi a pierdut când nu se aştepta nişte alegeri. Domnul Traian Băsescu a crezut că este veşnic în fruntea României şi o sfârşeşte jalnic pe ţărmul mării într-un tricou cu însemnele politice ale unui partid de buzunar. Domnul Boc a plecat ruşinos din fruntea Guvernului pe care l-a condus, iar toţi baronii portocalii care luaseră loc baronilor roşii au luat drumul DNA-ului. România nu mai poate suporta ani de zile ca să vadă şi Ponta cum e, o să fie un fel de Năstase sau un fel de Băsescu", a adăugat  președintele PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel