'Gradul de succes ţine de numărul de încercări', a declarat Victor Ponta, referindu-se la faptul că Universitatea Bucureşti a trimis Ministerului Educaţiei copia tezei de doctorat a acestuia, pentru a fi analizată de CNATDCU, în contextul unor suspiciuni de plagiat.
'Foarte bine. Gradul de succes ţine de numărul de încercări. Să încerce că până la urmă o să reuşească şi am scăpat de-o grijă', a declarat Victor Ponta, la Hotelul Rin, întrebat dacă are emoţii faţă de faptul că lucrarea sa de doctorat va fi reverificată.
Universitatea din Bucureşti a trimis, marţi, către Ministerul Educaţiei dosarul referitor la teza de doctorat a lui Victor Ponta, informează instituţia de învăţământ într-un comunicat transmis AGERPRES.
'Copia tezei a fost transmisă ca răspuns la solicitarea înaintată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la începutul săptămânii, pentru a putea fi analizată de către CNADTCU în contextul suspiciunilor de plagiat. Universitatea din Bucureşti a trimis, până în prezent, 5 solicitări de retragere a titlului de doctor al domnului Victor Ponta, ca urmare a concluziilor formulate de Comisă de Etică a Universităţii din Bucureşti, care probează verdictul de plagiat, încă din anul 2012. Cea mai recentă solicitare trimisă de Universitatea din Bucureşti în acest sens a fost la începutul lunii martie a anului 2016', se arată în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu