Ponta: Putea fi cea mai mare catastrofă din istoria României

Premierul Victor Ponta a spus, marți, că tentativa de detonare a unei bombe la Universitatea din Iași putea reprezenta cea mai mare catastrofă din istoria României, în cazul în care proiectilul ar fi explodat.

Primul-ministru îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru faptul că tentativa a eşuat.

"Indiferent de orice alte teme importante, nu ştiu cui să îi mulţumesc altcuiva decât lui Dumnezeu, pentru că ce s-a întâmplat ieri la Iaşi putea să fie cu adevărat cea mai mare catastrofă din istoria României. Dacă într-adevăr acea bombă exploda, era o tragedie cumplită. Acum, s-au făcut cercetările, am fost înştiinţat şi eu, şi preşedintele, din păcate nu era vorba de un terorist sau de ceva ce putea fi prevenit, ci de o persoană cu nişte probleme psihice. Slavă Domnului că... să ştiţi că am trecut pe lângă catastrofă cu toţii", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Vezi și: Atentat cu bombă la Universitatea din Iaşi, într-o sală de curs plină cu studenți

Oliver Stan, bărbatul care a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi, a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pentru acte de terorism. Procurorii vor decide dacă propun măsura arestării preventive sau internarea acestuia la Spitalul Socola.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel