Ponta: Pe Kovesi au propus-o doi miniștri ai cabinetului Tăriceanu

kovesi
kovesi

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la Prima Tv, că propunerile sale pentru șefia marilor parchete sunt "bune", amintind că Laura Codruța Kovesi a fost propusă și de doi miniștri ai cabinetului Tăriceanu.

"Eu cred că am făcut bine, mi-am asumat o răspundere, aceea de a face propuneri. Am făcut nişte propuneri bune, chiar dacă propunerea cu Kovesi a fost controversată, legată de faptul că a ocupat o funcţie şi în vremea în care era preşedinte Traian Băsescu, şi Guvernul Tăriceanu de fapt. Asta a uitat toată lumea, că doamna Kovesi a fost propusă de doi miniştri ai Guvernului Tăriceanu!", a declarat șeful Executivului.

Laura Codruța Kovesi a obținut primul mandat în fruntea Parchetului General după ce a fost propusă în perioada în care ministru al Justiției era Monica Macovei, în 2006. În septembrie 2009 aceasta a fost propusă pentru al doilea mandat de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, ministru al cabinetului Boc. Cătălin Predoiu a fost ministru și în guvernul Călin Popescu Tăriceanu.

Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va intervieva săptămâna aceasta propunerile lui Victor Ponta pentru conducerea DNA și a Parchetului General.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy