Ponta o ironizează pe Gorghiu după apariția datelor despre PIB

Premierul Victor Ponta apreciază că o creștere economică de 3,7% înregistrată de România în semestrul I din 2015, conform datelor Eurostat, nu reprezintă un lucru "rău" și plasează țara noastră pe locul secund în Uniunea Europeană, după Cehia.

Vezi și: INS a făcut un anunț colosal despre economia României

"3,7% creștere economică în semestrul I din 2015 (locul 2 în UE după Cehia și puțin peste Polonia) zic că nu e rău! (chiar dacă o să-mi ceară demisia Dna. Alina Gorghiu, că ea sigur făcea cel puțin 10%", a scris Victor Ponta, vineri, pe pagina sa de Facebook, raportându-se la datele Eurostat.

Cehia (4,4%), România (3,7%) și Polonia (3,6%) au înregistrat cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană în trimestrul doi din 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, a anunțat, vineri, Eurostat, conform Agerpres.

În trimestrul doi din 2015, comparativ cu precedentele trei luni, România a înregistrat o creștere de 0,1%.

Singurul declin în UE a fost raportat în Finlanda (minus 1%). Nu au transmis datele privind evoluția economiei Danemarca, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta și Slovenia.

În perioada aprilie - iunie 2015, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,6% în UE și cu 1,2% în Zona Euro, față de trimestrul doi din 2014.

Citește și: Explicațiile Ioanei Petrescu pentru evoluția PIB-ului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel