Premierul Victor Ponta a participat sâmbătă la slujba religioasă de la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, după care, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-au așezat la coadă alături de toţi credincioşii pentru a se închina la moaştele sfântului.
[caption id="attachment_395185" align="alignleft" width="310"] Sursa foto: pesurse.ro[/caption]Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, ocazie cu care mii de credincioși au fost prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de către un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate, în frunte cu arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, din Dobrogea, potrivit Agerpres.
După terminarea slujbei, premierul Victor Ponta, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-au aşezat la coadă alături de toţi credincioşii pentru a se închina la moaştele Sfântului Andrei. Ei au intrat în Peştera Sf. Andrei şi au aprins lumânări.
Întrebat pentru ce s-a rugat, premierul Ponta a răspuns că s-a rugat pentru fiul său Andrei, precum şi "pentru mai multă sănătate şi pentru mai multă linişte".
"Vreau să urez "La mulţi ani!" tuturor celor care îşi serbează ziua de nume, mă bucur foarte mult că înainte de Ziua Naţională este ziua patronului religios al României, Sf. Andrei. Îmi doresc ca în aceste zile, vremea fiind foarte frumoasă, să fim cu toţii mai liniştiţi şi să facem lucruri bune", a spus Ponta.
Ce dar a pregătit premierul pentru fiul său
Premierul a fost întrebat de jurnalişti ce cadou i-a făcut fiului său de ziua onomastică, iar el a răspuns că drept cadou îl va lua pe Andrei duminică la parada militară din Bucureşti.
Premierul îi respectă pe credincioși
Ponta a dat un răspuns şi la remarcile ziariştilor că s-a aşezat la coadă alături de credincioşi şi a spus că nici la alte evenimente religioase, cum ar fi la sărbătoarea Sfintei Parascheva, nu s-a dus niciodată în faţă. "Ar fi o lipsă de respect pentru cei care stau la coadă şi, după cum aţi văzut, nu mi-a căzut rangul, ca să zic aşa", a spus el.
Primul ministru a fost întrebat de vârstnicii veniţi la biserică dacă le va mări pensiile la anul, iar el le-a garantat că de la 1 ianuarie pensiile se vor mări.
Ponta: De pe 2 decembrie comentăm teme politice actuale
În schimb, premierul nu a dorit să facă niciun comentariu pe temele politice actuale. "Daţi-mi voie să nu comentez nimic azi şi mâine, e Sf. Andrei, e Ziua Naţională, spunem numai lucruri bune şi de pe 2 vorbim de toate celelalte. (...) Mâine o să dăm semnalul unei ţări puternice, unei ţări unite şi unei ţări de oameni civilizaţi care ştiu să-şi respecte Ziua Naţională şi să fie patrioţi. Sper ca toţi românii mâine să lase deoparte orice îi desparte sau orice poate să fie un conflict şi mâine să ne purtăm ca oameni mândri de ţara noastră şi de ceea ce putem să facem", a subliniat premierul Victor Ponta.
Grota Sfântul Apostol Andrei, primul lăcaş de cult de pe teritoriul României
Pe drumul care șerpuiește printre coline, între Cernavodă și Ostrov, la capătul unui drum lateral lung de 3-4 kilometri se află Mănăstirea "Peștera Sfântului Apostol Andrei" cu cele trei biserici și corpul de chilii, situate într-un frumos cadru natural.
Principala atracţie a mănăstirii este Peştera Sfântului Apostol Andrei, o biserică adevărată săpată în stâncă și amplasată la baza unui mic munte împădurit, în care ar fi locuit o perioadă Sfântul Andrei, apostolul care a adus creștinismul în Doobrogea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News