Ponta: În fiecare lună un miliard de euro pleacă din România

Deputatul Victor Ponta a susţinut marţi că în fiecare lună din 2017 câte un miliard de euro a plecat din România, în ceea ce priveşte balanţa de plăţi, iar această situaţie continuă şi în prezent.

'Lucrurile merg în direcţia în care, şi vă dau o singură ştire: în 2017, şi acum am început la fel, în fiecare lună, în balanţa noastră de plăţi, un miliard de euro pleacă din România, adică ăsta este deficitul nostru - un miliard de euro. Deci au plecat 12 miliarde anul trecut. Cât putem să rezistăm în felul acesta?', a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.

În aceaşi emisiune, de marţi seara, edputatul a adăugat că, în opinia sa, 'revoluţia fiscală' din 2017 a fost un fiasco:

'Oamenii nu-şi doresc atât de mult să le scazi taxele, cât îşi doresc stabilitate. Vor să ştie şi la anul şi peste doi ani şi peste trei ani, mă refer la firme în primul rând, dar şi la persoanele fizice, vor să ştie că e un sistem stabil şi că e mult mai uşor accesibil, adică să nu te duci să faci 7.000 de formulare, să stai la şapte cozi, să te trimită şapte funcţionari în şapte locuri. 2017, din punctul ăsta de vedere, a fost un dezastru." a mai adăugat fostul premier.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel