Ponta îl invită pe Blaga să înghită „Guvernul-mamut”

Ponta Blaga
Ponta Blaga

Premierul Victor Ponta a răspuns în Parlament atacurilor pe care liderul PDL, Vasile Blaga, le-a lansat către noul Guvern. Primul-ministru l-a invitat pe Blaga să înghită «Guvernul-mamut», adăugând că a fi liderul PDL și a vorbi despre corupție și minciună reprezintă o contradicție.

„Distinsul preşedinte al PDL a vorbit despre măsuri de stânga. Să nu mă dezamăgiţi, dumneavoastră chiar sunteţi un om de stânga, nu cred că vă deranjează lucrul ăsta. Cât despre «Guvernul-mamut», mă gândeam că puteţi să îl înghiţiţi, pentru că animelele, indiferent cât sunt de mari, pot fi înghiţite de dumneavoastră. Să fii liderul PDL şi să vorbeşti de corupţie şi minciună este, cum s-ar spune în Ardeal, să vorbeşti de frânghie în casa spânzuratului sau, cum ar spune vameşii, să nu fluieri în biserică”, i-a spus Ponta lui Blaga, de la tribuna Parlamentului.

El a adăugat că, după ce l-a auzit pe Blaga, începe să îi pară rău că nu a vorbit Elena Udrea şi a arătat că actuala conducere a PDL este una bună pentru USL, deoarece procentul de vot al partidului a scăzut de la 20%, la alegerile locale, la 16%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel