Ponta: Guvernul adoptă OUG care dă dreptul ISU să închidă localurile

Premierul Victor Ponta a anunțat în debutul ședinței de Guvern de marți că va fi adoptată ordonanță de urgență care dă dreptul Inspectoratului pentru Situații de Urgență să închidă, pe loc, localurile care nu respectă legislația privind protecția la incendii.

"Astăzi, din punct de vedere legislativ, vreau să modificăm prin ordonanță de urgență și să clarificăm competența legislativă. (...) Adoptăm ordonanța de urgență prin care dăm putere direct celor de la ISU, nu autorități locale, nu altcineva, să verifice aceste localuri în care au loc acțiuni care implică foarte multă lume, să le verifice din punctul de vedere al respectării condițiilor privind protecția împotriva incendiilor și a catastrofelor și să ia pe loc măsura închiderii acestora, sigilare, până la momentul la care își îndeplinesc condițiile", a declarat prim-ministrul, citează Agerpres.

El a subliniat că în cazuri speciale trebuie luate măsuri speciale. "Pe de o parte, avem iresponsabilitate și lăcomie din partea celor care desfășoară activități comerciale în care sunt implicați foarte mulți oameni. Pe de altă parte, măsurile dure nu putem să le lăsăm doar la autoritățile locale, pentru că nu au capacitatea de a le implementa", a susținut Ponta.

"Sunt măsuri dure - vom închide temporar sau permanent doar localurile care pun în pericol viața oamenilor și care nu respectă regulile. Trebuie să luptăm împotriva iresponsabilității și lăcomiei celor care desfășoară activități comerciale în care sunt implicați mulți oameni. Nu putem accepta ideea că o astfel de tragedie s-ar putea întâmpla din nou!", a mai spus premierul Ponta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel