Cu aproximativ o oră înainte de ședința decisivă pentru soarta USL a Delegației Permanente a PNL, premierul Victor Ponta a făcut un apel către liberali, de la pupitrul Guvernului, pentru salvarea alianței, precizând că Daniel Constantin a renunțat la solicitarea de a fi vicepremier din partea Partidului Conservator.
Cele mai importante declarații ale lui Victor Ponta:
• Este de datoria mea să fac încă un apel înainte de ședința politică a PNL, către partenerii și colegii noștri liberali, un apel de a salva proiectul politic USL, de a continua să guvernăm împreună și să aducem la îndeplinire obiectivele fundamentale pentru care am cerut și am obținut încrederea concetățenilor noștri în anul 2012.
• Fac acest apel către cei alături de care, în Opoziție, în condiții extrem de dificile ale regimului Traian Băsescu, regim care controla toate pârghiile și instituțiile publice românești am putut să avem curaj să avem o viziune pentru România și capacitatea de a lăsa deoparte orice fel de orgoliu personal, de partid, pentru a construi unul dintre cele mai importante proiecte politice pe care România le-a avut după 1989.
• Cred că astă-seeară, mâine oricând, o decizie de desființare a USL ar fi o decizie greșită, după acești ani în care, repet, am luptat împreună în Opoziție, cu cei mai mulți dintre liderii PNL alături, am guvernat bine și vreau să spun că există o contribuție fundamentală a tuturor miniștrilor liberali, a parlamentarilor liberali, a aleșilor noștri locali pentru ca anul 2013 să fie unul dintre cei mai buni pentru România din punct de vedere economic și social.
• Avem însă multe alte obiective în față - Băsescu și regimul său există încă, victoria noastră ca proiect politic nu este finalizată și pentru viitorul României este absolut esențial să ducem acest obiectiv fundamental la bun sfârșit.
• Apelul meu conține și disponibilitatea totală de a discuta în continuare cu liderii PNL tot ceea ce poate fi identificat ca soluție pentru a continua proiectul USL. Până în ultimul moment voi fi deschis dialogului, dacă acesta va fi dorit de către colegii mei și vreau să precizez pentru toți cei care astăzi vor lua decizia că da, vreau să numesc în funcție pe toți cei care sunt propuși de PNL pentru funcțiile pe care le-am stabilit împreună și pentru care am obținut votul parlamentului.
• Evident că-mi doresc să lucrez cu dl. Iohannis ca ministru, că nu vom revendica niciun fel de funcție a PNL pentru PSD, că partenerul nostru și colegul nostru Daniel Constantin a renunțat la solicitarea de a fi viceprim-ministru, că propaganda regimului Băsescu care vorbește de proiecte controversate, de amnistie, lucruri care să afecteze Justiția, este doar propagandă în fața căreia am rezistat de fiecare dată și avem proiecte esențiale, modificarea Constituției, descentralizarea pe care trebuie să le finalizăm împreună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu