Ponta explică, în The Times, de ce românii nu vor "invada" Marea Britanie

Nu va exista nicio "invazie" de imigranți români în Marea Britanie, deoarece vor fi ocupați cu dezvoltarea României, iar englezii ar trebui să urmeze exemplul prințului Charles, care este unul dintre cei ai mari fani ai țării noastre, și să vină aici ca turiști, a declarat premierul Victor Ponta pentru The Times.

În replică la campania desfășurată de presa britaniă împotriva imigranților români și bulgari, prim-ministrul Victor Ponta s-a declarat  "mai degrabă perplex" de articolele apărute, privind anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din această ţară, începând din 2014.

"Oamenii noştri sunt de departe cea mai valoroasă şi semnificativă resursă. Iar noi vom depune eforturi pentru a-i păstra în ţară", a fost mesajul transmis de Victor Ponta în The Times autorităţilor britanice, scrie RFI.

Victor Ponta a subliniat că muncitorii români "nu se vor grăbi (să emigreze) în Marea Britanie", pentru că vor fi prea "ocupaţi cu dezvoltarea ţării lor", întrucât autoritățile de la București vor introduce o serie de politici, care să stimuleze creşterea economică şi să consolideze economia.

Potrivit premierului, creșterea salariilor, încadrarea în țintele de deficit bugetar și crearea de noi locuri de muncă sunt măsuri pentru care românii nu se vor mai grăbi să plece în Marea Britanie după ridicarea restrcțiilor în luna ianuarie.

Totodată, premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe britanici să urmeze exemplul prințului Charles și să vină să viziteze România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel