Ponta, după întâlnirea de la Cotroceni: Băsescu va respinge bugetul

Premierul Victor Ponta a declarat, la sfârșitul întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu, ministrul Finanțelor, ministrul Bugetului și guvernatorul BNR, că nu s-a ajuns la niciun acord, iar șeful statului nu renunță la decizia de a retrimite la Parlament bugetul pe 2014. Dacă Legislativul nu va renunța la acciza suplimentară pe combustibil, șeful statului intenționează să trimită proiectul de lege privind bugetul la Curtea Constituțională, a precizat Ponta. Prim-ministrul a relatat că l-a rugat pe Băsescu să deruleze procedura cât mai repede, astfel ca noul buget să intre în funcțiune la 1 ianuarie anul viitor, dar președintele nu a spus ”nici da, nici nu”.

[caption id="attachment_396398" align="alignleft" width="640"] Foto: presidency.ro[/caption]

”Din păcate, poziţia preşedintelui este extrem de inflexibilă. Ne-a spus că va da proiectul de buget înapoi la Parlament. Singura rugăminte pe care i-am adresat-o a fost aceea de a nu tergiversa excesiv de mult şi să încercăm să facem toate procedurile astfel încât până la 1 ianuarie să avem totuşi bugetul. Preşedintele va retrimite legea, va contesta la Curtea Constituţională. Rugămintea mea a fost ca aceste proceduri să le facă într-un termen rezonabil. Nu mi-a garantat nici că da, nici că nu. Poziţia preşedintelui a fost extrem de inflexibilă. Urmează ca, după ce Parlamentul votează bugetul, să îl trimitem, să îl retrimită să îl votăm încă o dată, să îl conteste la Curte şi apoi va trebui să îl promulg”, a declarat Ponta.

Prim-ministrul a precizat că a primit o veste bună de la ministrul bugetului, Liviu Voinea, privind TOP-upul de 10%, pe care proiectele cu finanțare europeană îl vor primi chiar dacă Băsescu tergiversează implementarea bugetului.

Nu s-au purtat discuții despre comisia ”Călărași” pentru că nu era cadrul potrivit, a adăugat Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel