Comunitatea evreiască: Ponta, greșeală de neacceptat

vainer
vainer

Federația Comunității Evreiești din România spune că premierul Victor Ponta a făcut o greșeală politică de neacceptat când a comparat "regimul Băsescu" cu regimul nazist.

"În numele Conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi în calitatea mea de Deputat în Parlamentul României, doresc să îmi exprim totala surprindere, provocată de declaraţia dlui. Prim Ministru Victor Ponta care, în esenţă, compară perioada de 10 ani de mandat a dlui. Preşedinte Traian Băsescu, cu perioada groaznică de dominaţie a nazismului şi acoliţilor săi în Germania şi în alte state europene", afirmă deputatul Aurel Vainer, preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-un comunicat oficial.

Vainer a precizat că nu poate accepta, din poziția de reprezentant al populației evreiești din România și cunoscător a istoriei țării, comparația unei perioade post-decembriste cu ceea ce a reprezentat puterea nazistă în lume.

"Îmi pun întrebarea: oare aceşti 10 ani la care se face referire, perioada de mandat a dlui. Băsescu, de viaţă nemijlocită în România contemporană, poate să fie similară cu viaţa într-o societate de tip dictatorial, nazist, de atât de tristă amintire? Pentru noi, evreii din România, Holocaustul nu a fost numai o pagină de istorie cu multă, multă suferinţă, dar mai ales o sursă de învăţătură pentru evitarea repetărilor în istorie. Cu atât mai mult, este o realitate evidentă că în perioada menţionată a funcţionat şi funcţionează democraţia, instituţiile parlamentare. În numele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ne exprimăm profunda noastră dezamăgire şi convingerea fermă că această afirmaţie este o greşeală politică imensă şi de neacceptat", spune comunicatul.

Regimul Băsescu, comparat de Ponta cu regimul nazist

"Ne doare enorm să auzim o paralelă între regimul nazist şi aceşti ani de democraţie românească, cu toate lipsurile, cu toate bunele şi mai puţin bunele ei. Oricât de grea şi de dură ar fi bătălia politică, nu putem accepta şi nu putem crede că un lider politic de astăzi poate face astfel de afirmaţii. Folosesc şi acest prilej pentru a reaminti spusele marelui om politic român, Iuliu Maniu, potrivit căruia «nu am duşmani politici, ci doar adversari politici». Acest lucru este cu atât mai valabil astăzi, într-o conjunctură politică internaţională extrem de complexă şi delicată. Cea mai importantă garanţie pentru o Românie care să poată prospera mai departe, în pace şi siguranţă naţională, o reprezintă prezenţa ţării noastre astăzi, ca membru deplin al Uniunii Europene şi NATO", mai spune Vainer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel