Ponta: Antonescu poate să vină la PSD

Premierul Victor Ponta a declarat că, în cazul în care PNL ia mai puțin de 20% la europarlamentare și Crin Antonescu demisionează, șeful PNL se poate înscrie în PSD.

Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că dacă liderul liberal Crin Antonescu va pleca din PNL, poate să vină la PSD, argumentând că acesta "are un trecut social-democrat", din moment ce a lucrat numai la stat, moment în care vicepremierul Liviu Dragnea - care l-a însoţit pe Ponta - a adăugat "poate la Teleorman", transmite corespondentul Mediafax.

Ponta a precizat că nu îi face o invitație lui Crin Antonescu, dar că nu l-ar refuza pe președintele PNL dacă ar bate la ușa PSD.

"Vorbesc de profil. Eu sunt un pic mai la dreapta decât domnul Antonescu, prin faptul că, deşi sunt social-democrat, am văzut şi ce înseamnă să lucrezi în zona privată. Jumătate din energia de prim-ministru mi-o consum pentru funcţionarea Guvernului, măsuri sociale, pensii, iar cealaltă jumătate mi-o consum pentru încurajarea economiei. Din punctul acesta de vedere, sunt la centru de fapt, nu sunt chiar la stânga, cum este domnul Antonescu, care zice să tot dăm, să dăm de la stat. De unde să dăm de la stat? Dăm dacă avem! Statul, bugetul înseamnă ceea ce încasăm din taxe şi impozite, nu înseamnă, aşa, un şuvoi care curge din cer, de bani, pe care trebuie să-l împărţim în toate părţile, că poate luăm nişte voturi", a spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel