Ponta, acuzații grave aduse lui Patapievici și lui Mihăieș

patapievici_84949700
patapievici_84949700

Premierul Victor Ponta a declarat că refuză să dea curs propunerii președintelui Băsescu de decorare a lui Horia Roman Patapievici și Mircea Mihăieș pentru că cei doi au exprimat "opinii anti-românești, chiar fasciste".

Traian Băsescu a propus, miercuri, decorarea fostei conduceri a Institutului Cultural Român (ICR), dar premierul Ponta a refuzat să contrasemneze decretele, motiv pentru care șeful statului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la un posibil conflict juridic între Administrația Prezidențială și Guvern.

"Am două rezerve. Prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curţii de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituţiile competente, conducerea de atunci a ICR, aşa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greşit o mulţime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greşit.

Şi, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş, dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România. Or, eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greşit bani publici şi pe de altă parte exprimă poziţii împotriva României. Dacă domnul preşedinte Băsescu doreşte să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea", a spus Victor Ponta, miercuri, de la Giurgiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel