Teodora Desagă, consilier local PMP în Bragadiru, a atras atenția asupra poluării din zona București-Ilfov, aseară fiind sesizat, din nou, un miros puternic.
"Zona București - Ilfov a fost afectata începând de aseară de un miros puternic care seamănă cu gaz metan/ petrol/ levigat. Au existat multe sesizari ale cetățenilor în acest sens, îngrijorați fiind de amploarea evenimentului. Conform senzorilor AIRLY montați pe proprietățile private ale locurilor din Bragadiru rezulta calitatea proastă a aerului.
Am discutat acest subiect cu Peședintele ANM Laurențiu Alexandru Păștinaru, care a declarat:
"Pe timpul serii (orele 21-22) s-au înregistrat concentraţii mai ridicate la particule PM 2.5 (Voluntari, Glina, Măgurele, Bucureştii Noi, apoi Bragadiru şi Lacul Morii). Concentrația maximă orară a fost de 118 micrograme/mc la B9, urmată de B27 Voluntari (94 micrograme/mc). La B11 Bragadiru concentraţia maximă orară a fost în jur de 80 micrograme/mc. Dimineața, concentraţiile au scăzut lent, dar au rămas ridicate, în jur de 50 micrograme/mc. La PM10 putem spune că au fost concentraţii mari doar la B9 Bucureştii Noi şi B 27 Voluntari, dar pe perioade scurte. Această poluare a aerului a fost măsurată de Agenția pentru Mediu, care a anunţat Garda de Mediu pentru a găsi sursa!".
Oare unde se mai ard deșeuri? Chiar nu se vor opri aceste nenorociri pe care le simțim atâția? Chiar nu se găsesc cetățeni responsabili să și vadă unde au loc aceste arderi? Oare comisarii de mediu vor găsi sursa?
Eu am sesizat problema pe site-ul https://www.gnm.ro/contact.php. Fă-o și tu!
Să nu uităm ce măsoară senzorii AIRLY:
PM 2.5 este produs de emisiile rezultate din arderea benzinei, a uleiului, a motorinei sau a lemnului.
PM10 include praful de pe șantierele de construcții, gropile de gunoi și agricultură, poate apărea în urma incendiilor și a arderii deșeurilor, din surse industriale, din praful suflat de vânt pe terenurile deschise, din polen sau fragmente de bacterii.
Nivelurile crescute de particule fine din aer sunt în mod constant și independent legate de cele mai grave efecte, inclusiv cancerul pulmonar și alte tipuri de mortalitate cardiopulmonară", a scris Tedora Desagă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News