Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a participat, vineri, cu prilejul unei vizite la Cracovia, la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la monumentul dedicat eroilor care odihnesc în Cimitirul militar al prizonierilor de război de la Lambinowice, unde sunt înhumați și militari români, informează un comunicat al MApN.
Conform sursei citate, este vorba de necropola în care se află cei mai mulți dintre militarii români care și-au pierdut viața pe teritoriul Poloniei, 2.602 eroi români căzuți în prima conflagrație mondială.
"Este foarte important pentru noi, românii de pretutindeni, să menținem viu în conștiința publică, în plan intern, dar mai ales în plan extern, sacrificiul pe care l-au făcut militarii români în Primul Război Mondial", a subliniat ministrul Mihai Fifor, potrivit comunicatului citat.
Cu acest prilej, Mihai Fifor a avut, la Muzeul Central al Prizonierilor de război din Lambinowice, o întrevedere cu directorul muzeului, dr. Violetta Rezler-Wasielewska, secretarul primăriei, Jerzy Rosiński, și directorul-adjunct al Conservatorului pentru protecția monumentelor istorice din voievodatul Opole, Krzysztof Spychala, potrivit Agerpres.
Ministrul Fifor a transmis disponibilitatea părții române de a accelera, în perioada următoare, procesul de negociere și semnare a acordului bilateral în domeniul mormintelor de război.
În programul vizitei în Polonia a fost prevăzută joi și o vizită a ministrului român al Apărării la lagărul de concentrare Auschwitz — Birkenau, unde Mihai Fifor a depus o coroană de flori în memoria celor care au murit în fostul lagăr nazist.
"Auschwitz-Birkenau este într-adevăr o călătorie în timp. Misiunea unică a acestui loc este de a educa și a arăta tuturor generațiilor noastre răul, în formele sale cele mai atroce. Este o lecție de care societatea actuală are nevoie pentru a conștientiza, a nu uita și a învăța să nu permită ca așa ceva să se mai întâmple vreodată', a scris ministrul Fifor în cartea de onoare a muzeului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu