Politehnica Iaşi - Concordia Chiajna, scor final

Politehnica Iaşi a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 7-a a Ligii I de fotbal. 

Ieşenii au obţinut a doua victorie din acest campionat, prin autogolul lui Alexandru Albu (14) şi reuşitele costaricanului Dylan Flores (35) şi ghanezului Lawson Bekui (88), aflaţi la primele goluri în Liga I. Bekui fusese introdus în min. 74 în locul olandezului Moussa Sanoh, autorul moral al deschiderii scorului. Ieşenii au mai avut ocazii de gol prin Cosmin Frăsinescu (58), Andrei Cristea (59), Ionuţ Panţîru (66 - bară) şi Bekui (90).

Concordia a avut două şanse uriaşe de gol, dar Ghislain Guessan (39) şi Simon Măzărache (90+3, bară) au ratat incredibil, ilfovenii având o altă şansă prin Nicolas Gorobsov (82), al cărui şut a fost respins salvator de Frăsinescu. La Poli Iaşi a fost integralist albanezul Kamer Qaka, revenit duminică de la FCSB.

CSM Politehnica Iaşi - CS Concordia Chiajna 3-0 (2-0), Stadion Emil Alexandrescu - Iaşi Au marcat: Alexandru Albu (14, autogol), Dylan Flores (35), Lawson Bekui (88). Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Dragoş Mihai Iliescu (Craiova), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru: Mihai Amorăriţei (Câmpina), notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel