Poliția, distrusă. ”Operațiuna Godină”, lovitură: s-a întors împotriva instituției

”Operațiunea Godină”, aplicată de marele polițist la adresa DC News după ce am cerut un punct de vedere de la IPJ Brașov, se repetă și în alte spețe, nu doar în cazul MAI, ci și în cazul Poliției Române

Pe Facebook s-a dat startul mișcării de atacare a Poliției Române după ce Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei a anunțat că bărbatul care conducea un autoturism cu număr de înmatriculare anti PSD are dosar penal. Oamenii au început să boicoteze această instituție și cea mai la îndemână metodă li s-a părut a fi acordarea de recenzii negative. Adică într-un timp foarte scurt, pagina de Facebook a Poliției Române s-a umplut de steluțe de 1 și de jigniri pe bandă rulantă. Același lucru s-a întâmplat și cu DC News când Marian Godină a dat semnalul, iar adulatorii lui l-au urmat fără să-și pună întrebări.

Modul în care oamenii acționează arată o manifestare violentă. Vorbim de un comportament totalitar. Oamenii care lasă comentarii atacă Poliția Română în ansamblu, nu cer demisia, de exemplu, unui singur polițist.

Am numit-o ”operațiunea Godină” pentru că polițistul a dat startul în cazul DC News. A nu se înțelege că Marian Godină i-a îndemnat pe oameni să dea recenzii negative la adresa Poliției, dar oamenii au învățat să apeleze la acest model când îi deranjează o instituție sau un ziar.

Iată câteva dintre comentariile lăsate de oameni în dreptul recenziilor:

”Auzi, siguranta si incredere!... Dati fuga la PSD, poate are Dragnea nevoie de cineva in uniforma sa-i lustruiasca pantofii”,

”Politia comunista "pesedista"! Rusine sa va fie!”,

”Politia romana a scazut mult in ochii tuturor. Voi trebuie sa serviti cetatenii nu politicienii. Mare dezamagire...”,

”O instituție subjugată mașinăriei politice. Rușine!”,

”Am iesit din UE? Sau urmeaza ca ne intoarcem in Comunism”,

”Sunteti niste slugi politice care actioneaza la comanda PSD. Nu meritati sa purtati uniforma de politist!”.

În acest context, amintim că și Marian Godină a reacționat după ce poliţiştii de la Brigada Rutieră au întocmit dosar penal pe numele bărbatului, de 45 de ani, șoferul autoturismului înmatriculat în Suedia cu numere personalizate.

"Dacă aș fi polițist de frontieră sau rutier și aș fi controlat celebra mașină în trafic, anterior întocmirii dosarului penal de către alți colegi, nu m-aș simți prea confortabil acum și m-aș aștepta la vreo citație. Pentru că ori colegii mei greșesc acum, ori eu am greșit când l-am lăsat pe șofer să plece.

Cert e că, din păcate, urmările acestui "război" prostesc vor fi acum decontate de Poliția Rutieră", a fost mesajul transmis de Marian Godină.

Și are dreptate, modul acesta de a acționa, la un moment dat, iată că se poate întoarce împotriva celui care dă startul, de fapt, a instituției pe care o reprezintă.

Pentru cei care nu știu exact ce înseamnă operațiunea Godină, reluăm un articol scris de colegii noștri:

Polițistul Marian Godină a reacționat, în urma unui articol publicat pe DC News, și i-a îndemnat pe susținătorii lui să acționeze pe metoda pumnului în gură.

Am scris că ÎCCJ a stabilit că Facebook nu este spațiu privat, ci public, iar agenții de poliție trebuie să ceară aprobare pentru comunicarea în media, dat fiind faptul că multe dintre postările sale au tentă politică. Apoi, am publicat explicațiile superiorilor săi transmise în exclusivitate pentru DC News (găsiți link la finalul editorialului). Marian Godină a reacționat agresiv și a scris că: "Oamenii ăștia confundă România cu o țară de genul Coreei de Nord. Cică știu ei că agenții de poliție trebuie să ceară aprobare de la șefi pentru a posta pe Facebook, pentru că e spațiu public. Deci după mintea lor și dacă mă duc la piață și vreau să vorbesc, trebuie să cer aprobare. Pentrul modul de a face jurnalism, am intrat pe pagina lor și le-am acordat o steluță mică".

Noi nu ne-am referit la postările sale despre pisici, ci la postările POLITICE. Articolul 45 din Legea nr. 360/2002 spune că polițistului îi este interzis să exprime opinii sau preferințe POLITICE la locul de muncă sau privat.

Marian Godină, care a picat de cinci ori admiterea la Academia de Poliție, folosește Facebook ca platformă de activism. Acum și-a dat arama pe față și a pus în mișcare o grupare care acționează în stil militar, oameni care reacționează la ordin, sunt extrem de agresivi și îi lovesc pe cei care gândesc diferit de ei, pe ideea: "cine nu are opinii ca ale noastre, trebuie interzis". Marian Godină, prin îndemnul de a boicota pagina de Facebook a DC News, a demonstrat că este activist politic. Atunci când este o dezbatere de idei, omul legii reacționează agresiv. El nu a îndemnat oamenii să citească articolul și să își dea cu părerea în consecință, ci a îndemnat să lovească tot site-ul, în bloc, în stil totalitar.

Marian Godină a fost fericit și ne-a dat share când am scris primii, în exclusivitate, faptul că au fost probleme cu unele subiecte, în 2017, la examenul de admitere de la Academia de Poliție. Oare și acel articol poate fi catalogat "fake news?". Sau doar când nu este de acord cu o opinie devine agresiv, nefiind în stare să dezbată o idee?

Modul în care a acționat la adresa DC News, după un articol care prezenta decizia ÎCCJ și precizările IPJ Brașov, arată o manifestare violentă. Este un comportament totalitar, Marian Godină nesuportând cricitile. De la un tip care se pretinde a fi citit, care este autoironic, care scrie cărți, face glume despre Poliție, te-ai fi așteptat să dezbată, să glumească, or el merge direct la distrugere. Noi nu ne invităm susținătorii să intre și să îi dea "o steluță" pe Facebook, așa cum a făcut el când și-a pus admiratorii să comită un act de agresiune la adresa site-ului nostru. Nu răspundem cu aceeași monedă, nu dorim anularea lui, doar prezentăm opinii care pot fi dezbătute de toate taberele fără a pune pumnul în gură cuiva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel