PNL, sesizare Consiliul Concurenţei. CCR, decizie

Ema Apostu / 26 iun 2019 / 13:12 Salveaza PDF Comentarii
Justiție
Descriere foto: Justiție

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea PNL asupra hotărârii Senatului privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare, de către o comisie permanentă, asupra activităţii Consiliului Concurenţei.

Ancheta a vizat modul în care Consiliul Concurenţei a închis, în 2013, o investigaţie referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR. Sesizarea se referă la Hotărârea Senatului nr. 4 din 11.02.2019 privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, respectiv Comisia economică, decizie pe care liberalii o consideră "neconstituţională, în ansamblul său".

PNL critică faptul că plenul Senatului a încuviinţat desfăşurarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii şi servicii cu privire la investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008 şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 alin. (1)1 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România.

Scopul şi obiectivele anchetei parlamentare 

Scopul şi obiectivele anchetei parlamentare privesc, potrivit hotărârii, analizarea şi clarificarea aspectelor cuprinse în raportul privind investigaţia realizată de Consiliul Concurenţei, a elementelor care au stat la baza întocmirii acestuia, precum şi analizarea şi clarificarea modului în care a fost dispusă închiderea investigaţiei prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 260/2013.

Senatorii PNL au sesizat, în documentul depus la CCR, o serie de încălcări ale Constituţiei şi remarcă totodată că, potrivit Legii concurenţei nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei este autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop, în condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiile prezentei legi, autoritate care aplică dispoziţiile art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi care întocmeşte anual un raport privind activitatea sa şi modul în care operatorii economici şi autorităţile publice respectă regulile concurenţei.

Raportul anchetei

Pe 6 mai, Biroul permanent al Senatului a aprobat raportul Comisiei economice în urma anchetei privind o eventuală manipulare a ROBOR, prin care se cere demiterea preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, propunere care este înaintată şefului statului, după cum anunţa preşedintele comisiei, Daniel Zamfir. El explica atunci că, potrivit raportului, "ROBOR a fost manipulat, calcularea lui pe baza unor cotaţii dovedindu-se a nu fi una transparentă, ci una aranjată". 

În raportul anchetei se arată că Bogdan Chiriţoiu ar fi acţionat "împotriva legii" şi se solicită sesizarea Curţii de Conturi pentru a face verificări dacă există "angajaţi fictivi" în această instituţie. 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22