PNL, reacție dură privind eliminarea a 102 taxe. PSD aruncă o ”fumigenă”

taxe
taxe

Liberalii susţin că iniţiativa PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, de la 1 ianuarie 2017, reprezintă un "joc electoral parşiv".

"Parlamentarii PNL s-au pronunţat împotriva iniţiativei PSD pentru eliminarea unor taxe, pe care o promovează fulgerător prin Parlamentul României, întrucât demersul nu este altceva decât un joc electoral parşiv, realizat fără scrupule de social-democraţi. PNL nu-şi permite să gireze abordarea stahanovistă a PSD, întrucât economia este un sistem complex care se bazează pe reglaje fine şi nu pe ajustarea cu barosul. Din acest motiv, PNL nu intră într-un concurs de populisme marca PSD - după dictonul 'cine minte mai mult - doar pentru că ne aflăm înaintea alegerilor parlamentare", afirmă liberalii, într-un comunicat de presă.

Ei susţin că dovada faptului că iniţiativa PSD e o "fumigenă" pentru campania electorală este faptul că o astfel de propunere nu a existat în toată perioada în care "PSD & Co" au deţinut majoritatea parlamentară.

"PSD ar fi trebuit să elimine măcar cele 40 de impozite şi taxe pe care le-a introdus sau majorat cât a fost la guvernare şi să fi susţinut propunerile raţionale pe care PNL le-a avut. De altfel, PSD urmăreşte subordonarea unor instituţii publice, cum ar TVR şi Radioul Public, deoarece trăieşte nostalgia epocii de aur 'Năstase' în care cenzura era principalul instrument de forţă al regimului", se arată în comunicatul semnat de Departamentul de comunicare al PNL.

În context, liberalii îi invită pe social-democraţi "să-şi dea jos ochelarii de cal" şi să vadă că propunerile lor au fost desfiinţate de economişti pentru că ar periclita stabilitatea economică.

"Subliniem faptul că iniţiativa PSD nu este susţinută de Guvern, instituţie care deţine datele oficiale în privinţa contextului economic şi posibilităţii aplicării unor astfel de măsuri. Ar fi regretabil ca partidele să nu fi învăţat nimic din experimentul anului 2008, referitor la majorarea salariilor profesorilor, lege care nici până astăzi nu a fost pe deplin aplicată", se mai arată în comunicatul PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel